Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Guerilla Verde readuce filmele verzi  în scolile si universitatile din toata tara

afis-guerilla-verde-v.jpg

Afiş Guerilla Verde V

Astăzi (1 martie) a început la Bucureşti cea de a cincea ediţie a caravanei educaţionale de film cu mesaj ecologic, Guerilla Verde,adresată tinerilor.  Astfel, în perioada 1 – 25 martie,  Guerilla Verde va pleca din Bucureşti şi se va opri în Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa.

Filmul folosit ca metodă alternativă de educaţie, adaptată vârstei şi intereselor tinerilor, are un impact puternic asupra acestora. Tinerii vor primi sfaturi practice prin intermediul filmului documentar ”No Impact Man” -  un experiment extrem în care o familie încearcă să trăiască timp de un an cu un impact minim asupra mediului. Printre măsurile luate se numără renunţarea la electricitate, mijloace de transport, lift, cosmetice, lame de ras sau scutece de unică folosinţă, cumpărăturile se reduc la mâncare luată doar de la producătorii locali – şi vor avea ocazia să dezbată pe această temă împreună cu reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu, invitaţi  la aceste proiecţii eveniment.

Printre noutăţile acestei ediţii se numără lansarea Clubului Guerilla Verde, în care se pot înscrie atât cadrele didactice, cât şi elevii.  Prima acţiune a clubului este organizarea unei biblioteci cu cât mai multe titluri despre ecologie, în fiecare unitate de învăţământ.

Cea de a cincea ediţie a caravanei educaţionale de film eco « Guerilla Verde »  începe odată cu prima zi a primăverii. Astăzi, studenţii de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti sunt invitaţi, începând cu ora 18.00, în Amfiteatrul « Simion Mehedinţi ». Vor viziona documentarul « No Impact Man ». În 2006 scriitorul Colin Beaven a demarat proiectul « No Impact Man », în cadrul căruia şi-a propus ca, timp de un an, să trăiască într-o manieră cât mai puţin dăunătoare mediului înconjurător.  “No Impact Man” este un experiment extrem în care o familie încearcă să trăiască timp de un an cu un impact minim asupra mediului. Printre măsurile luate se numără renunţarea la electricitate, mijloace de transport, lift, cosmetice, lame de ras sau scutece de unică folosinţă, etc. Cumparaturile se reduc la mancare (luata doar de la producatorii locali si numai sortimente de sezon) si nu se mai produc  deseuri. Timp de un an, Colin Beavan si familia s-au deconectat de la electricitate şi de la consumatorismul haotic, n-au produs gunoi, au călătorit doar cu bicicleta sau pe jos, şi nu au cumpărat nimic, cu excepţia mâncării. La final au constatat că traiul simplu nu ajută doar mediul dar şi ei au devenit mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai avuţi în feluri pe care nu şi le imaginaseră.

După vizionarea filmului studenţii vor putea dezbate pe tema ”Poţi duce o viaţă bună fără un consum excesiv, devastator pentru mediul înconjurător ?” cu reprezentanţii organizaţiilor de mediu partenere Terra Ecologică şi Asociaţia Română pentru Educaţia Tinerilor. Aceştia vor prezenta proiectele pe care le au în derulare şi vor invita tinerii să se alăture programelor de voluntariat.

Caravana va continua săptămâna aceasta la Bucureşti, cu proiecţii dedicate atât celor mici, cât şi celor mari. Guerilla Verde poposeşte în premieră şi la GrădiniţaElite din Bucureşti,  unde copiii vor viziona desene animate şi vor vorbi despre felul în care un copil ar putea  să protejeze mediul. Pentru ziua de 2 martie, organizatorii au mai pregătit proiecţii pentru elevii Şcolii nr. 75 « Leonardo da Vinci », începând cu  ora 09.00, pentru liceenii de la Colegiul Naţional « Matei Basarab »  începând cu ora 12.00, iar în data de 4 martie sunt aşteptaţi studenţii Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, începând cu ora 14.00 la  sala 305.

 

 

Programul celei de a cincea ediţii a caravanei Guerilla Verde :  

 

 

Bucureşti

1 martie -  18.00 – 19.30 - Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti , Amfiteatrul Simion Mehedinţi

2 martie:  09.00 – 10.00 - Şcoala nr. 75 “Leonardo da Vinci”, Sala de festivităţi

3 martie:  12.00 – 13.00 - Colegiul Naţional “Matei Basarab”, Sala de Festivităţi

3 martie:  10.00 – 11.00 - Grădiniţa Elite

4 martie: 14.00 – 15.00 – Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, sala 305

 

Timişoara

8 martie: 12.00 – 13.00 -  Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului

9 martie: 13.00-15.00 - Colegiul Naţional Bănăţean, Sala de Festivităţi

10 martie: 11.00 – 12.00 - Universitatea de Vest,  Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Sala A 03

 

Cluj

15 martie:  12.00 – 13.00 – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hatieganu”

 15 martie:  13.00 – 15.00 - Liceul “Waldorf”, Sala de Festivităţi

 

Constanţa

22 martie: 10.00 – 12.00 - Liceul Teoretic Ovidius, Sala de Festivităţi

23 martie: 13.30 – 15.30 - Academia Navală “Mircea cel Bătrân” , Sala de festivităţi

 

Parteneri

Caravana Guerilla Verde este un proiect susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, UPC România, Danone România,  Asociaţia Environ, Tetra Pak, primăriile din oraşele aflate pe traseu (Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa), Universitatea Bucureşti – Facultatea de Geografie şi Facultatea de Litere, Asociaţia Studenţilor Geografi, Şcoala nr.75 « Leonardo da Vinci », Colegiul Naţional ‘ « Matei Basarab» Bucureşti, Grădiniţa Elite, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie « Iuliu Hatieganu » Cluj-Napoca, Liceul Waldorf Cluj-Napoca, Liceul Teoretic « Ovidius » Constanţa, Academia Navală « Mircea cel Bătrân » Constanţa.

Partenerii ONG care s-au alăturat sunt: Reper 21, Verde pentru Biciclete, Young Innitiative, Eco Club Timişoara, Apis Tomitana, ARET, TVR Timişoara Se poartă Verdele, Asociaţia Tinerilor pentru Excelenţă, Voluntari Garda de Mediu Constanţa, Generaţia Verde, Asociaţia CharityGift.

Partenerii media ai proiectului sunt: RFI,  TVR, TVR Timişoara, Radio ZU, Adevărul, Discovery Channel, Revista Ecologic, Revista Terra Magazin, Revista Ştiinţă şi Tehnică, newstimisoara.ro, banatsport.ro, Constantă TV, Radio Constanţa, Radio Sky, studenţie.ro, calificativ.ro, bucureşteni.ro, tion.ro, clon.roconstanteanul.com, roportsl.ro, Societal, CSR România, PR România.