Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Parlamentul European: Stop risipei de alimente

food-waste.jpg

Anual, se irosesc alimente sănătoase în procent de aproape 50%

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care îndeamnă la luarea de măsuri pentru înjumătăţirea risipei de alimente până în 2025. Îndemnul vine în contextul în care anual, în gospodării, supermarketuri, restaurante şi de-a lungul reţelelor de la producător la consumator în UE, sunt irosite până la 50% din alimentele sănătoase.

Este o adevărată risipă, în condiţiile în care 79 de milioane de cetăţeni europeni trăiesc sub limita sărăciei, iar 16 milioane îşi primesc mâncarea de la asociaţii caritabile.

Întrucât alimentele sunt irosite - de către producători, procesatori, distribuitori şi consumatori - deputaţii europeni cer o strategie coordonată care să combine măsuri la nivel european şi naţional, pentru a îmbunătăţi eficienţa lanţurilor de furnizare şi consum a alimentelor, pentru fiecare sector, şi pentru a aborda de urgenţă problema risipei de alimente.

Un studiu al Comisiei Europene avertizează că, dacă nu se acţionează acum, risipa de alimente va creşte cu 40% până în 2020, în condiţiile în care, în prezent, consumatorii aruncă 42% din produse, iar producătorii 39%. Prin urmare, eurodeputaţii au arătat că pentru a reduce drastic până în 2025 risipa de alimente, sunt necesare campanii de sensibilizare atât la nivel european, cât şi naţional, pentru a informa publicul cum să facă acest lucru.

Astfel, statele membre trebuie să introducă cursuri în unităţile de învăţământ, în care să se explice cum trebuie păstrate, gătite şi aruncate la gunoi alimentele şi, de asemenea, să facă schimb de experienţă în acest sens. Pentru a promova ideea aplicării principiului durabilităţii în domeniul resurselor de hrană, deputaţii europeni au cerut ca anul 2014 să fie desemnat Anul european împotriva risipei alimentelor.

 
Andreea Orosz, Magazin european: Stop risipei de alimente