Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România, o superputere eoliană?

romania-o-superputere-eoliana.jpg

Mircea Duţu spune că legislaţia românească privind energia eoliană ar trebui modificată.

România este una din marile puteri ale Europei în materie de energie eoliană. O spune la RFI preşedintele Universităţii Ecologice Bucureşti, Mircea Duţu, invitat la emisiunea Planeta Verde. Totuşi, cât de "verde" este energia pe bază de vânt, cât de atractivă este România şi ce probleme întâmpină potenţialii investitori?

Mircea Duţu: România rămâne una din marile puteri ale energiei eoliene în Europa, lider în Balcani, ca urmare a faptului că din punct de vedere geografico-fizic, prezintă o serie de avantaje, în sensul că regimul vânturilor favorizează instalarea acestor parcuri eoliene, producătoare de energie electrică, în contextul în care asistăm la o criză energetică deosebită în privinţa combustibililor fosili.

 

Rep.: Care este cea mai căutată zonă din România pentru instalarea de parcuri eoliene?

M.D.: Fără îndoială că Dobrogea şi sudul Moldovei, dar sunt şi alte zone care pot în viitor să fie exploatate din această perspectivă.

 

Rep.: De ce nu există şi investiţii româneşti în acest domeniu, al energiei eoliene?

M.D.: Pentru că spre deosebire de alte sectoare energetice, cel al eolienelor presupune o anumită specializare, investiţii de un anumit volum şi chiar o experienţă nouă, pe care, din păcate, investitorii noştri nu au dobândit-o până acum. În plus, este vorba şi de o concurenţă care se desfăşoară la nivel mondial şi pentru a pătrunde pe o asemenea piaţă, trebuie să ai o anumită poziţie şi o anumită specializare.

 

Neclarităţi legislative în sectorul energiei eoliene

 

Rep.: Investitorii s-au tot plâns în ultimii ani de haosul legislativ din domeniul eolian…

M.D.: Este adevărat că legislaţia în domeniu, mai ales din perspectiva cadrului stimulativ de dezvoltare a acestor energii verzi şi de sprijinire a lor, pentru că în orice caz energia eoliană este mai scumpă decât cea convenţională, dar prezintă alte avantaje, mai ales din punct de vedere ecologic, spuneam că aceste reglementări au avut o evoluţie sinuoasă, au fost amendate, completate, modificate, pentru a răspunde la un minim impus mai ales de Dreptul UE. Faptul că de pildă legislaţia românească nu impune o anumită capacitate de a produce energie eoliană a venit în contradicţie cu capacitatea limitată a sistemului energetic naţional de a absorbi această cantitate de energie, de surplus, faţă de sursele convenţionale de până acum şi ne-a găsit nepregătiţi, aşa cum se întâmplă de obicei în România, nu numai în privinţa energiei eoliene, dar a mai tuturor noilor demersuri de dezvoltare şi implementare a unor programe noi.

 

Rep.: Totuşi, cât de curată, cât de verde este această energie?

M.D.: Este printre cele mai acceptabile din punct de vedere ecologic şi eficiente din punct de vedere tehnic. Faţă de celelalte forme de energie regenerabilă, este singura care se apropie de un calcul economic de succes, mai ales din perspectiva imediat următoare. Însă aş vrea să subliniez următoarea idee: toate aceste implantări şi dezvoltări de parcuri eoliene din păcate în România ignoră criteriul acceptabilităţii sociale, adică integrării lor în comunitatea în care-şi desfăşoară activitatea şi implicarea colectivităţilor locale, inclusiv sub forma participării prin acţiuni la capitalul social sau prin alte forme de schimb de natură economică, astfel încât comunităţile locale să devină direct interesate şi să valorifice ele primele această formă de energie. Altă idee ar fi aceea că având în vedere evoluţiile foarte probabile în privinţa crizei energetice şi a crizei ecologice, ideea principală pe care trebuie s-o reţinem este că trebuie să regândim, să modernizăm, să transformăm sistemul de receptare, de transport şi de înmagazinare a energiei, astfel încât energia eoliană să-şi găsească locul cuvenit. ea este energia viitorului, mai ales în raport cu energia pe cărbune şi pe combustibili fosili.

 
Mircea Duţu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre energia eoliană