Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un tei românesc, desemnat Arborele European al Anului

teiul.jpg

Photo:http://www.treeoftheyear.org/

Un tei în vârstă de peste 500 de ani, din comuna harghiteană Leliceni, a fost desemnat "Arborele European al Anului". Teiul românesc s-a impus în faţa principalului contracandidat, un platan din Bulgaria, cu aproximativ 5.000 de voturi.

Teiul din Leliceni, care a reprezentat România, are peste 500 de ani şi creşte la poalele dealului Bocskorok din judetul Harghita. Este înalt de aproximativ 20 de metri şi are o circumferinţă de 3,9 metri.
Supravieţuitor al multor calamităţi naturale, el a străjuit biserica din comună, fiind martorul multor evenimente, precum năvălirile tătare din anul 1661, care au distrus în totalitate localitatea, seceta de 17 luni din 1717 şi 1718, grindinele devastatoare din 1854 şi 1857 şi inundaţiile din anul 1864.
Pentru teiul din Leliceni, au votat pe internet 23.298 de persoane.
Locul secund i-a revenit platanului din satul Garmen, aflat în sud-vestul Bulgariei, cu 18.374 de voturi, celelalte poziţii din clasament fiind ocupate, în ordine, de platanul din Letenye - Ungaria şi de stejarii din Slovacia şi Cehia.
Competiţia a fost strânsă, iar în ultima zi de votare a fost chiar o problemă.  Votul a fost sistat din cauza unor persoane care au încercat să fraudeze rezultatul final al concursului printr-o mulţime de mail-uri generate automat de pe mai multe calculatoare, acestea putând bloca serverul fundaţiei organizatoare din Cehia.
"Au fost încercări de fraudă prin această metodă neortodoxă, nepermisă, utilizată de anumiţi votanţi, fiind înregistrate peste 5.000 de mail-uri generate automat din Bulgaria, dar şi peste 100 din România", a precizat preşedintele Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, Potozky Laszlo.
Porivit sursei citate, voturile considerate frauduloase nu au fost luate în considerare, iar pe primul loc al clasamentului competiţiei "Arborele European al Anului" s-a poziţionat teiul din Leliceni.
Copacul va fi premiat la sfârşitul lunii mai, în cadrul unei ceremonii organizate la Bruxelles, cu prilejul Săptămânii Protecţiei Mediului, cu un un trofeu itinerant, realizat de un artist din Cehia.