Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Va dispărea ursul brun din România?

va-disparea-ursul-brun-romania.jpg

Numărul urşilor bruni din România este în scădere, potrivit WWF.

România are cea mai mare populaţie de urşi din toată Uniunea Europeană, aproximativ şase mii. Cifra pare mare, dar ritmul în care scade e alarmant. Iată ce spune la RFI directorul de programe de la organizaţia ecologistă WWF România, Magor Csibi.

În pădurile României există şase mii de urşi, dintr-un total de 14 mii câţi sunt la nivelul întregii Europe, fără a lua însă în calcul Rusia.

Organizaţia WWF-Programul Dunăre-Carpaţi a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru protejarea ursului brun şi a pădurii în care trăieşte, spune directorul de programe, Magor Csibi.

"Ceea ce se face din păcate din partea autorităţilor, din partea câtorva grupuri de interese care nu doresc să salveze ursul… ei spun că avem prea mulţi urşi în România, mai trebuie să împuşcăm urşi! Nu-i chiar atât de simplă situaţia. Dacă e să ne gândim că în Austria, în Elveţia şi în foarte multe ţări din UE, populaţia (de urşi) tuturor ţărilor din UE nu e cât e în România, cred că noi ar trebui să preţuim ce avem noi în acest moment", consideră Magor Csibi.

Directorul de programe de la WWF România, Magor Csibi, afirmă că "nu este adevărat că avem prea mulţi urşi. Nu avem prea mulţi urşi, avem prea puţine păduri în România, din păcate, iar populaţia de urşi în acest moment se află sub protecţie, dar se pare că deja sunt primele eforturi din partea autorităţilor şi a vânătorilor să scoată ursul brun de sub protecţie. Dacă se va întâmpla, cred că o să avem cu toţii foarte mult de pierdut. De obicei. ne dăm seama cât de valoroasă e o populaţie sau cât de valoroasă este o specie abia după ce nu o mai avem".

Se estimează că în ultimii ani au dispărut circa două mii de urşi din pădurile României, cifră greu de confirmat oficial.

 
Magor Csibi, intervievat de Cosmin Ruscior, despre ursul brun