Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zece sectoare care pot contribui la o planeta mai verde

Pentru a păstra Pământul o planetă vie pentru noi şi generaţiile viitoare, fiecare dintre noi poate contribui la realizarea acestui lucru, indiferent de domeniul de activitate. Iată zece sectoare care contribuie la poluarea planetei, dar care se pot transforma, printr-un efort comun, în domeniile cheie pentru o planeta mai verde. 

Energia electrică necesară sectorului construcţiilor civile influenţează resursele de mediu. Tocmai de aceea, tema Zilei Mondiale a Mediului de anul acesta este “Energia verde: Te priveşte”.  Sursele de energie regenerabilă sunt o posibilă soluţie pentru limitarea impactului pe care liniile de transport şi instalaţiile de producere a energiei electrice folosite în acest moment îl au asupra mediului înconjurător.

În multe zone din lume, pescuitul este unica sursă de hrană. În ţările dezvoltate însă, pescuitul excesiv, datorat cererii foarte mari, poate conduce, pe termen lung, la o epuizare a acestei resurse naturale. Mai mult, etichetele acestor produse ne pot oferi informaţii despre speciile protejate, iar în timp consumătorii pot contribui la protejarea lor. 

Pădurile sunt sprijinul durabil şi de necontestat al mediului. Pe de-o parte defrişările masive, inclusiv din ţara noastră, au un impact negativ asupra mediului, iar pe de altă parte cererile foarte mari de hârtie şi lemn contribuie şi ele la deteriorarea treptată a resurselor naturale. 

Fără îndoială că unul dintre cei mai mari poluatori din marile aglomeraţii urbane este sistemul de transport. Folosirea de biciclete ori pur şi simplu lăsarea maşinii personale acasă sunt doar două dintre lucrurile care pot contribui la limitarea poluării marilor oraşe. 

Resursele de apă sunt limitate. Există în acest moment foarte mulţi oameni din întreaga planetă care nu au acces la apă potabilă sau la servicii de salubritate. Putem contribui la limitarea risipei în acest sector prin simplul gest de a închide robinetul dimineaţa, atunci când ne spălăm pe dinţi. 

În sectorul agricol, un semnal foarte important poate fi oferit de către fiecare individ în parte prin susţinerea producţiei de alimente bio. În procesul de fabricaţie, atât sănătatea fiecărui individ este prioritară, cât şi grija pentru limitarea risipei de resurse naturale.

Turismul este un motor al economiei fiecărei ţări. Pe de altă parte însă, există turişti care nu întotdeauna respectă simple norme de igienă şi protecţie a mediului atunci când se află în altă parte decât în ţara de origine. În acest fel şi sectorul turistic este cel care contribuie la poluarea planetei, dar care poate fi transformat imediat în unul prin care putem păstra planeta verde.

Deşeurile pot fi o sursă importantă de energie, tocmai de aceea, un mai bun sistem de colectare şi reciclare poate contribui la protejarea mediului înconjurător. Potrivit statisticilor, doar 15% din electronicele care nu mai sunt folosite se reciclează, dar schimbarea o putem produce chiar noi, din acest moment. 

Ziua Mondială a Mediului este o zi în care conştientizăm, mai mult decât oricând, că stă în puterea noastră să avem o planetă mai verde.  RFI România a început deja o amplă campanie de informare şi, mai mult decât atât, îi provoacă pe cei mici să se transforme în „Salvatorii Pământului”. Află mai multe detalii pe www.rfi.ro