
Muzică
Krypton Unplugged - concerte pentru românii din străinătate
krypton-unplugged.jpg

Concertele fac parte din Proiectul European 2013 "O parte din noi" - Europa susţine cultura românească!, proiect conceput de asociaţiile Tous pour l'Europe din Paris şi RoArt asbl din Bruxelles. Proiectul începe cu turneul trupei Krypton drept pentru care poartă titlul noului lor disc ce conţine piesa « Am uitat cum arăţi » la care artiştii au început déjà promovarea.
În cadrul proiectului ''O parte din noi - Europa susţine cultura românească!” va fi organizat un concurs pentru publicul participant la concertele Krypton din Franţa, Belgia şi Luxemburg, ţara cu cei mai mulţi participanţi urmând a fi gazda proiectelor culturale româneşti viitoare, finanţate prin proiectul cu acelaşi nume. Pentru a lua parte la concurs şi a câştiga un CD Krypton cu semnătura membrilor trupei şi o sesiune foto profesională împreună cu aceştia, iubitorii muzicii trupei trebuie să-şi cumpere bilet până la 9 mai (Ziua Europei) şi să participe la unul dintre cele trei concerte.
Trupa Krypton a apărut pe scena rockului românesc revigorând peisajul muzical autohton printr-un stil new wave rock care se detaşa de tendinţele generale ale acelei perioade. Povestea trupei a început prin concerte în licee, în mediile studenţeşti, completate printr-o prezenţă constantă la Cenaclul Flacăra şi la festivalurile de profil. În anii '90, Krypton s-a poziţionat într-o zonă de neo clasic rock metal, concertând în deschiderea unor recitaluri ale unor nume mari ale rockului internaţional: Ian Gillan Band, Uriah Heep, Nazareth. Albumele "Fără teamă" şi "Lanţurile" au adus într-un timp record mulţi fani iar vocea inconfundabilă a lui Gabi "Guriţă" Nicolau i-a creat un loc aparte formaţiei Krypton în ierarhia rockului autohton.
După mai multe schimbări de componenţă, în 2012, la propunerea lui Eugen Mihăescu, membrii trupei se întorc la formula iniţială, care i-a consacrat în perioada anilor 1988-1995.
Proiectul « O parte din noi – Europa susţine cultura românească » a fost creat la iniţiativa Tatianei Coman , preşedinta asociaţiei Tous pour l’Europe la Paris în colaborare cu asociaţia RoArt Beuxelles şi constă în promovarea culturii româneşti în Europa, într-o manieră «culturală»
« Ne propunem să aducem pe scenele europene evenimente culturale de calitate pentru publicul românesc din diaspora dar şi pentru publicul din ţările gazdă, contribuind la promovarea culturii româneşti şi îmbunătăţirea imaginii României în aceste ţări. Avem în proiect 6 ţări până în acest moment. Ne propunem ca toate evenimentele să fie organizate în săli de specialitate , dând totodată posibilitatea artiştilor de afirmare » declară Tatiana Coman preşedinta asociaţiei Tous pour l’Europe
TOUS POUR L’EUROPE este o organizaţie fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, apolitică creată în baza legii 1901 a asociaţiilor din Franţa ce urmăreşte în conformitate cu statutul său :
Să contribuie în plan naţional şi internaţional la susţinerea, coeziunea şi promovarea valorilor culturale , sociale şi economice ale cetăţenilor europeni, în plan juridic, social, economic şi cultural,
Sprijinirea şi facilitarea proceselor de creştere socială şi economic competitivă a ţărilor din Uniunea Europeană în plan naţional şi mondial
Susţinerea şi dezvoltarea reţelelor de promovare a drepturilor sociale, economice, ecologice şi culturale ale cetăţenilor europeni
Dezvoltarea multi-parteneriatelor (comunitare) cu europeni şi străini ce respectă şi promovează interesele comunitare prin cooperare şi susţinere mutuală.