Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


20 de ani de la răsturnarea regimului ceauşist

anticeausescu-ddr-1989-img239-20091223154655.jpg

Afiş anticeauşist arborat de demonstranţii din Berlinul de est

Folosind mărturii înregistrate, fragmente din interviuri realizate în timpul revoluţiei cât şi imediat după aceea, corespondentul RFI la Berlin, William Totok, se va opri asupra momentului Timișoara-București 1989. Totodată se va referi şi la reacţiile din Germania Răsăriteană.

Ştirile din seara zilei de 17 decembrie 1989 venite din România erau contradictorii, imprecise şi derutante. Se ştia că la Timişoara a avut loc o demonstraţie şi că forţele de represiune ar fi deschis focul. Deşi s-a afirmat că legăturile telefonice cu România ar fi fost întrerupte, totuşi s-a reuşit stabilirea contactului cu mai multe persoane, în noaptea de duminică spre luni. Din convorbirile telefonice rezulta că s-a tras în manifestanţi.

Atunci încă nu se cunoşteau date exacte privind numărul victimelor. În cursul zilei de luni, 19 decembrie, informaţiile telefonice fuseseră preluate de numeroase agenţii de presă şi posturi de radio.

În acele zile dramatice au fost arestate sute de persoane despre a căror soartă s-a aflat cu mult mai târziu. Una dintre acestea a fost Adrian Goldănescu.

În timpul detenţiei la penitenciarul din Timişoara, Goldănescu fusese bătut de adjunctul şefului securităţii locale, Radu Tinu, cel care s-a ocupat direct şi de supravegherea şi intimidarea pastorului Laszlo Tökes şi de discreditarea Hertei Müller. Dar iată mărturia lui Goldănescu înregistrată la scurtă vreme după victoria revoluţiei: „Goldănescu fusese eliberat din penitenciar miercuri, 20 decembrie, după ce revoluţionarii au creat primul nucleu organizatoric, Frontul Democratic Român.

Ulterior, Frontul a dat publicităţii o proclamaţie, apelând la întreaga populaţiei a ţării să se alăture luptei pentru „democratizare“. Joi, pe data de 21 decembrie, maiorul Viorel Oancea a propus conducerii superioare a armatei un plan de acţiune care prevedea încetarea oricăror acţiuni violente.

În aceeaşi zi Ceauşescu organizează la Bucureşti mitingul de condamnare a revoltei de la Timişoara, la care liderul de partid este huiduit.

Vineri dimineaţă, pe 22 decembrie, maiorul Viorel Oancea s-a hotărât să se urce în balconul operei din Timişoara. I-a asigurat pe cei prezenţi că armata îi va proteja pe demonstranţi dacă alte forţe militare vor deschide focul. Reacţia superiorilor nu a întârziat. Generalul Ştefan Guşă îl ameninţă cu sancţiuni juridice. Oancea este pus cvasi sub arest, iar procuratura intră în acţiune. De abia după fuga lui Ceauşescu, relatează Oancea, s-a pus capăt acestei situaţii.

În aceste zile tensionate, ştirile legate de evenimentele din România sunt mai mult decât derutante. Primii jurnalişti străini care sosesc în ţară sunt copleşiţi de haosul creat în urma prăbuşirii dictaturii ceauşiste şi au greutăţi în a distinge realitatea de legendele încărcate de emoţii, resentimente şi teamă.

Ştirile despre morţi şi răniţi sosite după izbucnirea revoltei de la Timişoara au dat acţiunilor civice est-germane un nou impuls.

Acţiunile de protest nu au încetat nici după fuga şi arestarea cuplului dictatorial. Pe data de 23 decembrie grupurile de opoziţie din fosta RDG organizează un mare miting în piaţa centrală a capitalei, Alexanderplatz, la care şi ambasadorul român, Gheorghe Caranfil, cere să rostească o alocuţiune. Ambasadorul, care numai cu câteva zile înainte afirmase prin intermediul consilierilor săi că relatările despre România sunt invenţii tendenţioase ale presei ostile României, s-a adresat mulţimii în acel tipic limbaj de lemn, stârnind din partea celor prezenţi reacţii vehemente de respingere: „Vă asigur că pentru activitatea pe care am desfăşurat-o eu, poporul meu mă va judeca şi va decide în legătură cu activitatea şi cu persoana mea. Aş vrea totuşi să vă asigur că am făcut tot ce a stat în puterile mele ca să nu se ajungă la această vărsare de sânge în România. Pentru ce-am făcut, voi răspunde în faţa poporului meu. Am venit azi în faţa dvs. cu tot curajul, am venit în faţa dvs. cu dorinţa sinceră să vă mulţumesc în numele poporului român. Vă asigur că am transmis poporului român tot ce aţi scris dvs. Vreau să vă asigur că colectivul ambasadei este alături de noua conducere [fluierături, huiduieli] şi va activa pentru traducerea în viaţă a programului pe care l-a anunţat...“.

O voce din public strigă: “Prea târziu, prea târziu!”.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok