Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aderarea parţială a României la Schengen este "posibilă"

aderarea-partiala-romaniei-schengen-posibila.jpg

Va adera România parţial la Schengen?

România ar putea adera parţial la Spaţiul Schengen, variantă "de compromis" discutată în cancelariile occidentale, declară la RFI preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu. El spune însă că statele membre sunt obligate să fixeze un calendar clar al integrării în zona de liberă circulaţie.

Cristian Diaconescu nu exclude aderarea parţială a României la Schengen, adică mai întâi cu graniţele aeriene şi apoi cu cele terestre şi maritime.

"Deşi nu doresc o astfel de decizie parţială, trebuie să vă spun că această procedură s-a mai aplicat şi în cazul Italiei, al Greciei sau în cazul Ungariei. Deci este posibil, într-adevăr, vă confirm că în cancelarii se discută această variantă oarecum de compromis în ceea ce priveşte aderarea în etape la Schengen, dar repet, în acest moment, depăşindu-se termenul asumat de toate statele membre ale UE, trebuie să înţelegem foarte clar că este obligaţia acestor state europene să fixeze clar limita până la care se va realiza integrarea deplină, precum şi parcursul până în acel moment. Sigur, se poate accepta o variantă de compromis, dar evident, pe parametri cât se poate de clari", spune preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României.

 

Nu sunt motive pentru amânarea aderării la Schengen

 

Cristian Diaconescu nu vede motive pentru amânarea aderării României la Schengen.

"Practic, Comisia Europeană şi Parlamentul European s-au pronunţat, decizia este însă la statele membre. Cred că atât semnalul politic, cât şi tehnic fiind bune, fiind corespunzătoare, nu văd nici un motiv ca acest proces de integrare a României în acordul Schengen să nu fie finalizat", explică fostul diplomat.

Aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen este dezbătută, joi, 9 iunie, la Luxemburg de miniştrii de interne ai UE, care nu vor fixa totuşi un calendar. Reuniunea este  aşteptată să confirme gradul  bun de pregătire tehnică al României şi al Bulgariei pentru aderarea la Spaţiul Schengen.

Cristian Diaconescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre aderarea la Schengen