Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aderarea la Schengen a fost amânată

aderarea-schengen-fost-amanata.jpg

Când vor intra România şi Bulgaria în Schengen?

Decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost amânată pentru o dată neprecizată. Preşedinţia poloneză a Uniunii Europene nu a supus subiectul la vot în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne. Este "o concluzie tristă în privinţa încrederii reciproce între statele membre", apreciază Jerzy Miller, ministrul polonez de Interne. "Azi am uitat că ideile europene sunt importante", a adăugat el.

Discuţiile din Consiliul JAI privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen s-au încheiat, dar fără un consens. Preşedinţia poloneză a UE nu a supus subiectul la vot, evitând astfel o decizie negativă. În acest caz, ar fi fost necesară reluarea unei părţi a procedurii juridice de aderare.

Preşedinţia poloneză a UE a anunţat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România şi Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condiţiile necesare vor fi admise, însă "promisiunea a fost încălcată". Varianta de compromis era aceea a unei aderări în trepte, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime, după care cu graniţele terestre.

"Astăzi, două state membre au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind extinderea Schengen. Acest lucru ne duce la o concluzie tristă în privinţa încrederii reciproce între statele membre", a declarat Jerzy Miller, ministrul polonez de Interne, citat de Mediafax. "Azi am uitat că ideile europene sunt importante", a adăugat el.

  • Reacţii la cald. Traian Igaş: "Este un precedent nefericit". Teodor Baconschi: Amânarea este "o formulă de compromis care menţine deschisă discuţia". PNL şi eurodeputaţii PSD cer demisia miniştrilor Igaş şi Baconschi

România consideră inacceptabilă crearea unui precedent nefericit, spune ministrul de Interne, Traian Igaş, la Consiliul JAI: "Considerăm inacceptabilă crearea unui precedent nefericit, în care anumite state impun condiţionări şi criterii suplimentare subiective, care anulează valoarea unor angajamente politice asumate. Motivaţiile de politică internă nu ar trebui aduse la Bruxelles. Aici suntem pentru a găsi soluţii de compromis".

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că discuţia pe marginea aderării a fost amânată pentru a se evita un vot. El a precizat că a fost găsită o formulă de compromis care menţine deschisă discuţia pentru intrarea României în Schengen. "E amânată discuţia pentru a se evita un vot". Amânarea este "o formulă de compromis care menţine deschisă discuţia", o soluţie rezonabilă, pentru moment, a spus Baconschi. Potrivit Mediafax, ministrul a evitat să comenteze informaţiile potrivit cărora numele său s-ar afla pe o listă de remaniere.

"În Consiliul JAI s-a produs blocajul anunţat de către Olanda şi Finlanda şi subiectul va trece în Consiliul European de toamnă. Până atunci lucrăm, avem practic asigurări şi sprijin de la toate statele membre. Sunt aceste două state membre care abuzează într-un fel de regula unanimităţii, dar care trebuie convinse. Adică trebuie să lucrăm pentru că e o lipsă de încredere pe Justiţie şi Afaceri Interne. (...) Până la Consiliu trebuie să construim consensul la nivelul tuturor statelor membre. Este o decizie care se adoptă prin consens", a mai spus ministrul de Externe.

Opoziţia cere demisii

Eurodeputaţii PSD cer demisia ministrului de Interne, Traian Igaş, şi a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pentru eşecul aderării. Într-un comunicat, se arată că "Decizia reflectă lipsa de încredere în autorităţile de la Bucureşti, în liderii politici români. Actuala putere nu a dovedit că doreşte să lupte în mod real împotriva corupţiei, iar acest lucru a fost sancţionat prin decizia de astăzi. Vinovaţii direcţi ai eşecului sunt Traian Igaş, Teodor Baconschi, Traian Băsescu şi Emil Boc, coordonatorii politicii externe româneşti şi cei care trebuiau să ia măsuri în plan intern. (...) Actuala putere nu doar că nu face nimic pentru a decapita mafia din vămi, dar constatăm că fenomenul este protejat chiar de instituţiile statului, în frunte cu ANAF-ul condus de Sorin Blejnar. (...) Reacţia României faţă de partenerii care ar trebui convinşi că ţara noastră trebuie să adere la Spaţiul Schengen arată lipsa de strategie şi ridică riscuri pentru o izolare şi mai mare a ţării noastre, având ca exemplu «războiul lalelelor»".

Şi PNL consideră că decizia de amânare a admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen nu este o surpriză. Liberalii subscriu opiniei PSD şi spun că se impune asumarea responsabilităţii de către Guvern, solicitând demisiile sau demiterea miniştrilor Traian Igaş şi Teodor Baconschi.

Meleşcanu: România are nevoie de un sprijin politic masiv

Preşedintele Traian Băsescu spunea miercuri seară la TVR că, dacă Olanda îşi menţine poziţia la Consiliul JAI de joi, speră ca subiectul să se afle pe ordinea de zi a Consiliului din octombrie, la care participă şefii de stat şi guvern, "pentru că nu putem lăsa arbitrarul să funcţioneze".

Şeful Comisiei de Apărare din Senat, liberalul Teodor Meleşcanu, a declarat însă joi dimineaţă la RFI că pentru a face un demers de acest gen, România are nevoie de un sprijin politic masiv în sânul Uniunii Europene: "Procedural, e destul de greu de realizat, având în vedere că la Consiliu ajung materialele care sunt elaborate pe diverse trepte în consilii, în întâlnirile reprezentanţilor diplomatici şi aşa mai departe, dar nimic nu te împiedică să ridici o asemenea problemă. Dar pentru a putea reuşi o asemenea acţiune, cheia succesului este să ai un sprijin, astfel încât să nu vii cu o propunere care să fie în cel mai bun caz ignorată şi-n cel mai rău caz respinsă, fără nici o discuţie. Deci ai nevoie de sprijin, dar în afară de Bulgaria, nu văd pentru moment ce demersuri s-au întreprins, astfel încât o propunere a României în acest sens, de a ridica totuşi la Consiliul European această temă, chiar dacă nu s-a putut adopta o decizie din cauza opoziţiei Olandei şi Finlandei, o asemenea acţiune trebuie să fie susţinută şi de alte state şi dacă s-ar putea şi de câteva state cu greutate specifică mai mare în UE, ceea ce arată cât de important e sprijinul unor ţări membre în UE pentru poziţiile noastre".

La rândul lui, şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu, spunea miercuri la RFI că România ia în calcul sesizarea Curţii Europene de Justiţie în dosarul Schengen.

Întrebat dacă are România şi un plan B, Tutilescu a răspuns: "Vor exista un plan B, un plan C, există şi alte alternative, inclusiv o acţiune la Curtea Europeană de Justiţie, pe care o luăm în calcul, o analizăm".

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre aderarea la Schengen