Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alegeri Bulgaria: Partidul premierului Borisov îşi confirmă supremaţia

bulgarie.jpg

Rosen Plevneliev, noul presedinte al Bulgariei. Reuters

Rosen Plevneliev, candidatul partidului „Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” /GHERB/ a câștigat cu un avantaj de 5% din voturi cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale în fața socialistului Ivailo Kalfin. Plevneliev a fost pînă pe 4 septembrie ministru al dezvoltării regionale.

Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov

Alegerile au confirmat supremația pe scena politică a partidului centrist și – putem recunoaște – cea a omului forte Borisov. GHERB controlează cele mai importante posturi și instituții, cu excepția Curții Constituționale.

Candidații săi au căștigat jumătate din cele 28 de centre regionale printre care cele mai mari orașe - Sofia, Plovdiv, Varna, Burgas, Ruse, Plevna, Stara Zagora și Veliko Tărnovo.

Bulgaria a revenit la modelul bipolar cu partidul socialist - principala forța de opoziție. Eșecul în alegerile prezidențiale și pierderea controlului asupră unor orașe mari precum Varna și Russe, va putea duce la schimbări în conducerea socialiștilor. Actualul președinte Gheorghi Părvanov nu-și ascunde ambiția de a reveni, după încheierea mandatului, în fotoliul lui Stanișev.

Alegerile au fost o adevărată catastrofă pentru dreapta tradițională și pentru ultranaționaliștii din partidul „Ataka”. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani candidatul sprijinit de partidul etnicilor turci nu câștigă prezidențialele cea ce nu înseamnă însă că acest partid a pierdut poziții.

Speculații despre prezumtiva evoluție spre modelul Putin-Medvedev la Sofia a generat declarația neinspirată a lui Boiko Borisov la prezentarea candidatului centrist – că Plevneliev îi va ține locul la președinție pînă în 2016 când Borisov va candida după ce va obosi să conducă Executivul.

Borisov a reacționat cu nervozitate la o întrebare în acest sens a ziariștilor și a declarat că nu mai dorește să fie președinte și cel mai probabil se va retrage din viața politică după ce se va simți epuizat.

Liderul socialist Serghei Stanișev a declarat la conferința de presă postelectorală: “nu este rușine să pierzi, este rușine să câștigi așa cum GHERB l-a făcut în multe locuri. Mutrele criminale au asigurat voturile centriștilor și Borisov știe foarte bine acest lucru”.

Stanișev a amitit de numărul fără precedent de buletine nevalide – de 3-4 ori mai mare în comparație cu toate alegerile în perioada tranziției.

Borisov a declarat că afirmațiile despre așa zisa mutrizare a votului reprezintă o ofensa la adresa liderilor europeni care îl sprijină. Partidul socialist va cere anularea rezultatelor din alegerile locale în unele orașe printre care și capitala.

Prin cazuri documentate la Plovdiv, Nesebar și alte câteva orașe, medii independente au demonstrat că prețul unui vot a atins la cel de al doilea tur al alegerilor de primari 75 de euro.

 
Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov