Alternanţa la putere: o dogmă pulverizată

În Europa s-a spus până acum că alternanţa la putere a stângii şi a dreptei a fost un lucru pozitiv: când vine dreapta la putere ea ştie să producă bogăţie, iar când vine stânga ea ştie să cheltuiească în interesul societăţii. Astăzi, dreapta nu mai este capabilă să producă bogăţia, iar stânga nu-i mai poate ajuta pe cei defavorizaţi, din simplul motiv că nu mai sunt bani la buget. Se pare că acum duşmanul comun îl reprezintă pieţele financiare, motiv pe care se brodează campanii electorale, indiferent de orientarea candidaţilor.

Matei Vişniec:

Preşedintele Barack Obama, candidat la propria sa succesiune, a intrat în campanie electorală, iar observatorii consideră că are şansa de a obţine un nou mandat, mai ales că tabăra republicană nu reuşeşte să-şi desemneze campionul pentru a-i bara calea lui Barack Obama. Şi mai interesant însă este faptul că între programul socialistului François Hollande din Franţa şi cel al democratului Barack Obama în Statele Unite există nişte similitudini.

Este un fapt observat de mai multă lume în ultimile zile. François Hollande şi Barack Obama au pronunţat discursuri importante, la un interval de numai câteva zile, primul la Bourget (lângă Paris), şi al doilea la Washington. Editorialistul cotidianului Libération se întreabă chiar dacă nu putem vorbi de „un front comun de la Bourget la Washington”. Păstrând proporţiile şi evitând comparaţiile exagerate, nu putem totuşi să nu desprindem nişte idei comune în tabăra socialiştilor francezi şi a democraţilor americani. Un viraj spre stânga este vizibil în ambele cazuri ca şi cum, pe fond de criză economică gravă, aceste două partide ar încerca să-şi afirme mai clar identitatea.

Duminică seară, la Bourget, François Hollande a pronunţat această frază memorabilă: „adversarul meu nu are chip şi nu candidează la alegerile prezidenţiale, pentru că deja conduce lumea, este vorba de pieţele financiare”. De cealaltă parte a Atlanticului, Barack Obama se poziţionează ca apărător al claselor mijlocii şi al celor săraci împotriva milionarilor şi a băncilor.

În Franţa, François Hollande are şi el un întreg program de reformă a sistemului financiar şi doreşte să impună câteva reguli clare de conduită în domeniul bancar: mai precis, el vrea să le oblige să coboare din zona obscură a speculaţiilor financiare pe terenul „economiei reale”. Aceeaşi expresie, „economia reală” este utilizată şi de Barack Obama. Nici el nu crede că vor putea fi create locuri de muncă în Statele Unite dacă băncile vor continua să câştige mai mult din investiţiile în produse financiare speculative, decât din împrumuturile acordate întreprinderilor şi din sprijinirea unor proiecte industriale susceptibile să creeze bunuri de consum concrete.

S-ar putea spune că atât democraţii americani, cât şi socialiştii francezi au nu unul, dar chiar mai mulţi adversari comuni în prezent. Barack Obama, de exemplu, a anunţat că se va bate împotriva inechităţilor sociale şi fiscale. Cum este posibil, a spus liderul de la Casa Albă, ca un milionar să plătească impozite mai mici, la nivelul procentului vorbind, decât o secretară? Ideea că oamenii foarte bogaţi ar trebui să plătească impozite mai mari, mai ales pe timp de criză, câştigă teren şi în Franţa, ba chiar şi în Europa.

Din aceste similitudini putem deduce oare că stânga este pe cale să se trezească pe planetă? Pentru că trebuie recunoscut acest lucru, stânga, sau social-democraţia, nu reprezintă o sursă de idei şi de soluţii de o bună bucată de vreme, de când s-a impus ca ideologie dominantă ultra-liberalismul. Desigur, stânga, din punct de vedere doctrinar, a avut imens de suferit şi datorită mutaţiilor socio-economice. Ea şi-a pierdut, de exemplu, baza socială tradiţională. Odată cu dezvoltarea sectorului terţiar în Occident, odată cu delocalizarea industriilor, acea vajnică şi omogenă clasă muncitoare s-a destrămat, s-a transformat, s-a dislocat.

În Europa s-a spus până acum că alternanţa la putere a stângii şi a dreptei a fost un lucru pozitiv: când vine dreapta la putere ea ştie să producă bogăţie, iar când vine stânga ea ştie să cheltuiească în interesul societăţii. Din păcate, această dogmă s-a pulverizat sub viteza cu care a evoluat peisajul economic în ultimii 20 de ani. Astăzi, dreapta nu mai este capabilă să producă bogăţia, oricât ar agita principiile ultra-liberale şi s-ar prosterna în faţa conceptelor de piaţă liberă şi de mondializare a economiei. Iar stânga nu-i mai poate ajuta pe cei defavorizaţi din simplul motiv că nu mai sunt bani la buget.

În urmă cu cinci ani, Barack Obama devenise un fel de simbol planetar al schimbării, al speranţei, al revanşei celor oprimaţi în faţa istoriei, a voluntarismului politic, a capacităţii Americii de a-şi asuma din nou leadership-ul mondial... Din multe puncte de vedere însă, Barack Obama a dezamăgit, reformele sale n-au triumfat aşa cum îşi dorea el, reconcilierea pe planetă, pe care la un moment dat o încarna prin originile sale metise, nu s-a produs nici ea. Şi totuşi, chiar dacă Barack Obama şi-a mai pierdut din credibilitate, simbolul Obama nu s-a uzat încă în întregime. Mai ales când în faţa sa adversarii săi potenţial sunt nişte milionari care produc stupoare când îşi dau publicităţii veniturile şi fişa de impozitare.

În acest moment, băncile, traderii, speculatorii financiari şi milionarii nu au o imagine bună. Pe acest teren îşi construieşte de altfel Barack Obama o posibilă nouă victorie în noiembrie. Pe acest teren este însă aşteptată cu idei şi iniţiative şi stânga occidentală, chiar dacă acest concept are încarnări diferite în Statele Unite, în Marea Britanie, în ţările Europei de Nord şi în sudul Europei, ca să nu mai vorbim de Europa de Est, unde „stânga” a însemnat foarte multă vreme o formă de oroare. În orice caz, va trebui să aşteptăm alegerile prezidenţiale din aprilie-mai din Franţa şi cele din noiembrie, din Statele Unite, pentru a vedea dacă un „front comun Bourget-Washington” (cum spune Libération) ar fi posibil.

 
Matei Vişniec - Alternanţa la putere: o dogmă pulverizată