Ambasadorul Franţei: Parteneriatul strategic franco-român trebuie să aibă 2 pagini, nu 20!

Sunteţi ambasador de 7 luni în România. Perioadă în care aţi călătorit mult în afara Bucureştiului. În timpul vizitelor pe care le faceţi, vă preocupă soarta comunităţilor de romi. Doi miniştri francezi au venit recent în România pentru a discuta despre acest subiect. Unii oficiali români remarcă faptul că acest subiect domină agenda bilaterală, că ocupă prea mult spaţiu, în defavoarea altora. Ce răspundeţi?

Cred că înainte de orice trebuie să mutăm acest subiect de pe agenda bilaterală pe agenda europeană.  Repet ce a spus premierul român: România nu trebuie să se eschiveze, să evite acest subiect. Subiectul e complex, trebuie tratat cu multă atenţie şi va lua mult timp. Trebuie lucrat împreună cu autorităţile române, şi e ceea ce facem,  într-un context european. E ceea ce facem împreună cu grupul ambasadorilor europeni, cărora li s-au adăugat şi alţi ambasadori din alte câteva ţări.

Franţa continuă repatrierile romilor şi plăteşte câte 300 de euro fiecărui adult care se întoarce în România. Ministrul francez de interne a spus la Bucureşti că se va gândi dacă vor mai fi acordaţi aceşti bani. Ce se întâmplă?

Ne gândim în continuare la asta. Toate persoanele cu care s-a întâlnit aici ministrul francez de interne i-au spus că acest ajutor de 300 de euro pentru repatrierea romilor are efecte extrem de perverse. E mai curând o incitare la a pleca din nou în Franţa, ceea ce nu ajută la rezolvarea problemei romilor între Franţa şi Romania.

Între Franţa şi România există un parteneriat strategic. Preşedintele Traian Băsescu spunea recent că acest parteneriat nu şi-a atins “parametrii funcţionali”. Ce e de facut ?

Acţionăm deja. Cred că partenariatul strategic, semnat în 2008, s-a dorit foarte vast, a vrut sa cuprindă  toată problematica relaţiilor bilaterale între Franţa şi România. E un document care are mai mult de  patru ani, care e foarte dens. Am propus partenerilor români – şi ei au acceptat -  să îl curăţăm puţin. Trebuie păstrată filozofia parteneriatului, dar el trebuie periat şi trebuie să ne fixăm obiective foarte clare ca mijloace şi ca timp. E ceea ce facem acum cu partenerii români. În final, documentul nu trebuie să depăşească două pagini, faţă de cele 18 sau 20 care există în prezent. Trebuie să existe şi clauze de revizuire pentru a ne asigura că lucrurile au fost bine făcute. Astăzi, Franţa – prin intermediul meu – a propus un document care nu depăşeşte două pagini, iar autorităţile române îl analizează. Sper ca acest document să fie încheiat până la sfârşitul anului. Obiectivul nostru este de a părăsi zona marilor declaraţii şi de a avea un document extrem de operaţional.

Care sunt domeniile prioritare din acest parteneriat revizuit?

Sunt domeniile din planul meu de acţiune pe care l-am anunţat pentru următorii trei ani. E, în primul rând, vorba despre dezvoltarea economică, unde avem sectoare privilegiate ca energia, agricultura, sănătatea, industria apărării. Mai e vorba apoi depre politica noastră culturală educativa, universitară, care trebuie dinamizată, într-un cadru francofon. În fine, toate acestea trebuie să se articuleze perfect cu politica europeană pe care o ducem, fie că e vorba despre Schengen sau MCV.   

Sunt mai mulţi observatori care spun că actualul guvern este mai deschis către relaţia cu Franţa. Premierul Victor Ponta a vorbit în discursul de 14 iulie despre marile proiecte franco-române care au fost întrerupte, proiecte care ar trebui reluate, cum ar fi cele din domeniul energetic. Aveţi deja nişte puncte precise?

În domeniul energiei, avem un grup de lucru care trebuie să vină cu propuneri. Lucrurile au evoluat după descoperirea de gaz în Marea Neagră sau dacă ne gândim la ce se întâmplă în dosarul nuclear, unde peisajul s-a mai schimbat, după Fukushima. E nevoie de o reflecţie aici. Există apoi acţiuni pe care trebuie să le facem. Vrem să facem chestiuni concrete în domeniul energiei. Suntem interesaţi şi de infrastructuri. Să te deplasezi în România e destul de complicat şi asta poate frâna dezvoltarea economică. Am fost la Craiova recent. E un oraş cu un mare potenţial industrial, nu e departe geografic de Bucureşti, dar trebuie aproape trei ore ca să ajungi acolo! Dezvoltarea României nu se poate face numai în jurul Bucureştiului. Trebuie să existe infrastructuri de transport, fie că e vorba de infrastructuri feroviare sau rutiere.

România se află în plin proces de privatizare a unor companii importante: Tarom, CFR Marfă, companii din domeniul gazului. Firmele franceze sunt interesate de vreunul dintre aceste domenii?

Fără îndoială.

Apropo de privatizări, cum aţi perceput episodul Oltchim?

Cu enorm interes! Am facut multe progrese în limba română în ultimele săptămâni. Şi, tot uitându-mă la televizor, am încercat să aflu  răspunsul la următoarea  întrebare: cine profită de ceea ce se întâmplă? În nici un caz nu profită economia românească pentru că, în momentul de faţă, problema privatizării Oltchim nu a fost rezolvată. Asta e ceea ce reţin din aceasta aventură.

Când îl auziţi pe prim-ministrul român vorbind despre “circ”, cum reacţionaţi?

Îi las responsabilitatea acestei expresii. E adevarat însă că e greu pentru un observator străin neiniţiat în practicile româneşti să înţeleagă ce se întâmplă. Şi încerc să fiu diplomat când spun asta.

Cred că se poate  spune că absorbţia fondurilor europene este o dramă. La aproape şase ani de la aderare, România nu a absorbit decăt 10 la sută din fondurile structurale care îi sunt destinate. Există probleme cu multe programe, ceea ce înseamnă că Bucureştiul ar putea fi nevoit să dea înapoi o parte din banii atraşi, care deja sunt puţini. Care ar fi solutia?

Drama e că - într-o conjunctură europeană tensionată - fondurile europene ar fi trebuit să fie pentru România un combustibil pentru creşterea economică. Cred că s-au facut erori în amonte. Aceasta e şi constatarea FMI sau a Băncii Mondiale. Ar fi trebuit să ajutăm mai intens România după aderare din punct de vedere tehnic pentru a realiza dosare de candidatură la fonduri europene. Este un lucru cu care mă întâlnesc des în deplasările mele prin ţară. Unii primari sunt descumpăniţi în faţa complexităţii dosarelor europene. S-a întâmplat şi în alte ţări, s-a întamplat şi în Franţa , când eram subprefect, acum 15 ani. S-a considerat că România, odată ce a intrat în UE în 2007 e capabilă să se descurce singură. Ca urmare, ajutorul tehnic de care a beneficiat până la aderare a fost retras din România. Cred că a fost o adevarată, dar o adevarată greşeală. Cred ca una dintre soluţii ar fi să gasim prin toate mijloacele posibile asistenţi tehnici care să vină în România şi care să poată însoţi statul şi comunităţile locale în procesul de absorbţie al fondurilor europene.

Asta ar însemna că ar trebui o armată de funcţionari europeni care să vină aici?

Nu o armată. Cred că se poate face cu puţini oameni, la nivel regional. În Franţa, în fiecare regiune au fost instalate câte două-trei persoane însărcinate cu fondurile europene. Am făcut asta acum 15 ani, pentru că unele fonduri erau complet blocate. Rata de absorbţie nu depăşea 10-15 la sută. Am reuşit astfel să le deblocăm. Evident că trebuie apoi ca experţii străini să formeze experţi români.

În cursul verii toride din punct de vedere politic pe care am traversat-o aţi spus că aceste evenimente ar putea “dăuna imaginii României”. Privind retrospectiv, credeţi că au fost dăunatoare?

Cred că pentru oamenii care cunosc România (şi, în general, când o cunosc, o iubesc) - evenimentele din această vară nu au daunat imaginii ţării, pentru ca fac parte dintr-o psihodramă nouă pe care au privit-o cu interes şi înţelegere. Dar când e vorba de imaginea României în străinăte, e altceva. Va dau un exemplu din lumea economică. Atunci când o multinaţională se gândeşte să facă o investiţie în străinătate, decizia nu se ia la filiala din România, ci la sediul central din Paris. Când se tranşează, pe masa decidenţilor se află întotdeauna mai multe propuneri de investiţii, care se referă la diferite ţări. Sigur că şeful filialei din România îşi va apăra filiala şi are argumente: piaţa internă, competitivitate, mână de lucru etc. Dar decidentul final nu ştie despre România decât ceea ce a citit în presă. Iar în această vară presa internaţională a vorbit despre criza politică. În momentul în care se ia decizia, dacă decidentul crede că există mai mult risc în România decât în altă parte, atunci nu va alege România. Ca urmare, pentru imaginea României nu e neaparat un aspect pozitv ceea ce s-a întâmplat aici.

Suntem în plin proces de desemnare a şefilor Parchetelor. Justiţia română este încă monitorizată de Bruxelles. Ce aşteptări aveţi în acest domeniu?

Cred că pe un subiect atât de sensibil ca Justiţia trebuie să fim extrem de modeşti.  Sistemele de justiţie din marile ţări occidentale s-au construit în sute, chiar în mii de ani. Şi procesul nu e terminat, nu e niciodată terminat. România cunoaşte azi ceea ce alte ţări au cunoscut în trecut. Există evenimente judiciare care au marcat peisajul actualităţii din ultimele luni. O sa spun lucrurile foarte clar: e vorba în primul rând de încarcerarea unui fost prim-ministru. Justiţia are azi sentimentul că deţine o adevarată putere şi că poate lucra independent. E foarte bine aşa, e ceea doresc  şi partenerii europeni ai României. Dar, pe de altă parte, ne aflăm pe o linie foarte subţire. Această putere trebuie să fie independentă, cu siguranţă,  dar nu trebuie să treacă de partea cealaltă şi să îşi folosească forţa în detrimentul celorlalte puteri, fie că e vorba despre Executiv sau Legislativ. Toate trei contribuie la echilibrul unui stat de drept. E o căutare permanentă a echilibrului între puteri în România, dar nu numai aici, e valabil şi pentru alte ţări.

Spuneţi că trebuie să fim modeşti, dar există colegi de-ai dumneavoastră ambasadori care reacţionează foarte rapid când e vorba despre justiţia din România...

Vă spun sincer: în acest domeniu cred că trebuie să existe exigenţe şi aici e vorba în primul rând de exigenţele impuse de regulile europene. Pe de altă parte, eu nu dau lecţii. În toate ţările europene care ar putea fi critice găsim exemple – şi nu foarte îndepărtate – despre care putem spune acelaşi lucru. Repet : modestie, nu dăm lecţii, dar suntem foarte vigilenţi, nu acceptăm derivele şi derapajele. Aceasta e atitudinea Franţei. Îi lăsăm să se exprime pe cei mai în măsură să se exprime şi cred că aici Comisia Europeană face foarte bine acest lucru.

Care e locul pe care îl ocupă în agenda dvs problema corupţiei?

Când merg prin ţară şi mă întâlnesc cu reprezentanţii comunităţii franceze aceasta e întotdeauna a doua sau a treia întrebare pe care le-o pun. Mă interesează care sunt dificultăţile pe care le întâmpină în România. Şi niciodată primul raspuns nu e legat de corupţie. Prima problemă e legată de educaţie. Intreprinzătorilor le e greu să găsească mână de lucru adecvată pentru ceea ce au nevoie. A doua problemă e legată de dificultăţile administrative. Şi din aceste dificultăţi administrative pot să apară chestiunile de corupţie, dar nu e primul element evocat. E adevarat însă că e un subiect unde trebuie să fim atenţi, atât în România, cât şi în alte ţări.

Una dintre temele care apar în discuţia cu orice oficial european este cea a aderării la Spaţiul Schengen. Nu puteam să o ratăm. Când credeţi că se va întâmpla?

Aici nu pot să vă spun decât acelaşi lucru pe care îl spun de fiecare dată. Poziţia Franţei nu s-a schimbat, dar Franţa nu e singura în Europa, calendarul aderării e stabilit de toate ţările europene. Vorbim des între ambasadorii europeni despre asta şi încercăm să găsim un echilibru. Dorinţa mea este să existe o decizie cât mai rapid posibil. Dar trebuie să fie o decizie care să nu excludă. Spun asta pentru că am auzit recent nişte declaraţii ale unor politicieni germani. Trebuie să fim foarte atenţi la acest subiect, care e foarte sensibil în România. Trebuie deci să dăm un răspuns cât mai rapid posibil.

O ultima întrebare – despre francofonie. Cum percepeţi francofonia în România?

Cred că sunt puţine ţări în Europa în care un ambasador care organizează o recepţie pentru 14 iulie are onoarea să îi primească pe preşedintele interimar, pe prim ministru, 32 de miniştri şi secretari de stat şi care vorbesc sau cel puţin înţeleg franceza. Este o realitate. România e o ţară francofonă. De câte ori merg prin ţară vorbesc în franceză şi de fiecare dată sunt înţeles. Înteleg suficient de bine româna ca să pot discuta cu oameni care înţeleg franceza. Interlocutorii mei vorbesc în română, eu vorbesc în franceză şi ne înţelegem foarte bine. Cred că trebuie să folosim fiecare ocazie pentru a vorbi în franceză. Trebuie să practicăm franceza, nu trebuie să ne fie frică să o vorbim. Francofonia trebuie trăită, trebuie să ne exprimăm în franceză. Poate am o obsesie, dar încerc să fac ca francofonia să trăiască zi de zi.