Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


America post-alegeri: Congresul rămâne divizat, blocajul politic va continua

Barack Obama, reales preşedinte al Statelor Unite, va trebui să negocieze din nou, timp de patru ani, cu un Congres divizat. Marţi, 6 noiembrie, au fost aleşi şi o parte dintre congresmeni, iar primele rezultate arată că republicanii îşi păstrează controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, în timp ce democraţii păstrează majoritatea în Senat.

La fiecare doi ani, alegătorii americani reînnoiesc toate mandatele Camerei Reprezentanţilor şi o treime dintre cele din Senat. Aşadar, scrutinul de marţi a vizat nu doar preşedintele, ci şi Congresul. Republicanii păstrează controlul în Camera Reprezentanţilor, control pe care l-au obţinut în 2010, la alegerile de la jumătatea mandatului. Dar şi democraţii păstrează ce au avut, adică Senatul: republicanii ar fi trebuit să câştige patru mandate, pentru a obţine majoritatea în Senat, dar au pierdut cel puţin trei, în statele Massachusetts, Virginia şi Indiana.

Cu un preşedinte democrat şi un Congres împărţit, blocajul politic din ultimii doi ani va continua. Iar asta, în contextul în care Washingtonul trebuie să ia până la sfârşitul anului decizii importante cu privire la nivelul datoriei publice, buget şi altele. În lipsa unui acord în Congres asupra ridicării plafonului datoriei publice, la 1 ianuarie vor intra automat în vigoare reduceri draconice de cheltuieli şi creşteri de impozite, ceea ce ar putea duce la intrarea în recesiune.

În această situaţie, va trebui să existe creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli automate. Principalul vizat este bugetul Apărării, idee pe care republicanii nu o acceptă nicicum. Taxele ar urma să crească pentru familiile care câştigă peste 250 de mii de dolari pe an, mai ales că în decembrie expiră scutirile de taxe prelungite din era lui George Bush. Trebuie începută dezbaterea şi asupra unei noi legi a imigraţiei.

Altă măsură importantă–reforma sănătăţii–trebuie să-şi continue şi ea parcursul, pentru a deveni aplicabilă în 2014, notează The New York Times. Urmează şi alte decizii importante, precum scăderea cotizaţiilor salariale promise în planul de relansare promovat de Obama în 2009. Astfel, de la începutul anului, ele ar trebui să scadă cu 0,6% până la 0,8% din PIB.

Prin urmare, peisajul din Congres nu se va schimba prea mult. Întrebarea este dacă după această înfrângere, republicanii vor decide să renunţe, în parte, la poziţiile care au dus la acest blocaj.