Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Analiză: Franţa şi Germania, în căutarea compromisului

merkel.jpg

Franţa şi Germania, în căutarea compromisului

Despre Franţa şi Germania se spune deseori că sunt cele două “locomotive” ale construcţiei europene. Cînd Parisul şi Berlinul ajung la un consens, au o platformă comună şi lansează iniţiative comune, lucrurile merg bine şi pentru Europa.

Cînd relaţiile franco-germane trec prin momente de tensiune, întreaga construcţie europeană se vede fie penalizată, fie paralizată. Toţi comentatorii sunt de acord cu acest lucru, dar şi cu ideea că două popoare atît de diferite precum francezii şi germanii au de făcut totuşi nişte eforturi pentru a se înţelege şi a ajunge la un numitor comun. 

Există mari diferenţe de mentalitate şi de stil de viaţă între aceste două mari popoare care au fost rivale timp de peste un mileniu, francezii şi germanii. Francezii au în ei o exuberanţă latină şi sunt mai visători, germanii sunt mai reţinuţi şi mai pragmatici. Europa are însă nevoie de calităţile amîndurora. Mulţi experţi spun că avionul Arbus nu s-ar fi putut construi dacă francezii n-ar fi dat dovadă de tenacitate şi optimism iar germanii de spirit de organziare şi de planificare.

Fizicianul Werner Heisenberg declară următoarele într-un interviu : "Realizările cele mai fecunde apar acolo unde se întîlnesc două manière diferite de a gîndi".  De unde şi ideea că între Franţa şi Germania cooperarea este nu numai posibilă, ci şi de dorit, pentru că diferenţele dintre cele două popoare pot deveni o şansă, un atuu, o sursă de progres.

De altfel toate popoarele Europei au calităţi care ar trebui luate în considerare în contextul construirii acestui important şi complicat edificiu care este Uniunea Europeană. Există de altfel o anecdotă care evocă într-o manieră semnificativă aceste diferenţe, şi de care patronii europeni ţin seama cînd cooperează cu colegi de-ai lor din alte ţări europene. Iată anecdota.

Definiţia paradisului ar fi următoarea: cînd elveţienii se ocupă de organizare, cînd germanii se ocupă de partea tehnică, cînd francezii se ocupă de bucătărie, cînd anglezii sunt poliţişti şi cînd italienii devin amanţi şi îşi asumă rolul de a le amuza pe femeilor. Infernul ar fi însă atunci cînd italianul se ocupă de organizare, cînd francezul se ocupă de tot ce ţine de mecanică, cînd germanul face pe poliţistul, cînd englezul găteşte şi cînd elveţianul vrea să le facă pe femei fericite.

Această glumă este repertoriată într-un raport publicat de o agenţie de consultanţă şi management care se oferă, din 1984, să faciliteze relaţiile dintre patroni francezi şi germani, dintre interprinderi franceze şi germane. Respectiva agenţie a ajuns la concluzia că francezii şi germanii pur şi simplu nu gîndesc la fel, sau mai bine spus au “culturi” diferite în materie de relaţii umane.

De exemplu, cînd vine vorba de relaţia de încredere între parteneri. Pentru francezi, "încrederea" este mai degrabă o chestiune de simpatie spontană. Pentru că francezul îşi spune: cine reuşeşte să ne seducă prin originalitate, imaginaţie sau abilitate intelectuală, nu poate fi un partener rău. Germanul însă începe să aibă încredere în cineva numai pe bază de merit, numai atunci cînd partenerul demostrează că este capabil să ofere o muncă de calitate, cînd dă dovadă de rigoare, competenţă şi punctualitate.

Intr-un interviu acordat revistei Le Nouvel Observateur, ambasadorul german Reinhard Schëfers, care tocmai şi-a încheiat misiunea la Paris şi pleacă la Roma, spune: “Noi suntem şi rămînem diferiţi. Prin tradiţii, prin culturile noastre, prin mentamităţi şi prin interese. Trebuie să recunoaştem acest lucru, este un fapt, şi nu este un lucru rău în sine.

Din această cauză trebuie să facem mereu eforturi care să găsim un compromis. Cîteodată acest lucru este dureros, dar am reuşit întotdeauna”. Ambasadorul german mai observă că francezii şi germanii sunt două mari popoare distincte care reprezintă împreună o treime din populaţia Europei şi 40 la sută din produsul ei intern brut. Două popoare cu mari diferenţe deci care formează însă matricea Europei.

Există însă momente în colaboararea dintre cele două popare cînd sar în ochi în special... diferenţele. Germanii au acceptat, de exemplu, să se pensioneze la 67 de ani, francezii au acceptat cu greu vîrsta de 62 de ani iar recent François Hollande a acceptat, pentru o anumită categorie de oameni care au început să lucreze de tineri, plecarea la pensie la 60 de ani.

In Germania nu există nici un barem minim pentru ora de muncă, în Franţa nimeni nu poate fi plătit sub 10 euro ora. Socialistul François Hollande a anunţat, de cum a venit la putere, mărirea numărului de profesori, deşi în Franţa ei sunt deja mai numeroşi decît în Germania, şi aceasta pentru o populaţie mai mică.

Este adevărat însă că în Germania profesorii sunt mai motivaţi în munca lor, fac mai multe ore dar sunt şi mai bine plătiţi. Lista acestor “diferenţe” de stil, de gestiune, de gusturi, de mentalitate este enorm de lungă. In Franţa li se reproşează des sindicatelor că întîi declară grevă şi abia apoi încep negocierea cu sindicatele, în timp ce în Germania sindicatele recurg la grevă doar dacă luni şi luni de negocieri nu duc la nimic...

Pentru a rezuma, putem spune că deseori în Franţa sunt considerate drept simboluri ale progresului social măsuri care în Germania apar drept injuste. Nimic nu va fi simplu deci niciodată între cele două popoare, cum nimic nu va fi simplu nici într-o Europă unde diversitatea este prima ei mare bogăţie, dar atît de greu de gestionat.