Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Baconschi: Nu regret deloc metafora despre România care cerşeşte!

baconschi-nu-regret-deloc-metafora-romania-care-cerseste.jpg

Teodor Baconschi îşi menţine declaraţia privind "România care cerşeşte".

Prim-vicepreşedintele PDL, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, declară la RFI că nu regretă fraza pe care a spus-o sâmbătă la Piteşti, despre România care cerşeşte. El afirmase atunci că pentru victoria în alegerile din 2012 este important ca PDL "să se poziţioneze pe eşichierul politic ca principal partid de centru dreapta" şi să fie susţinut de "România care lucrează, nu de România care cerşeşte".

Teodor Baconschi spune că s-a referit la "electoratul asistat, care e o victimă de fapt a demagogiei de stânga". Prim-vicepreşedintele PDL speră ca în viitor cumpărarea de voturi cu mici şi găleţi să dispară: "Sper ca aceste practici să dispară, pentru că ele sunt distorsiuni ale democraţiei şi trebuie să avem un electorat lucid, care înţelege de ce votează un anumit partid. De aceea, tot ce fac în cadrul partidului are şi o dimensiune pedagogică, în încercarea de a fideliza electoratul nostru natural, România harnică, România care produce valoare adăugată, românii care au creat întreprinderi, care sunt exponenţii profesiunilor liberale, care ştiu ce înseamnă zece ore de muncă pe zi şi care nu-şi economisesc eforturile când e vorba de propria bunăstare, de dezvoltarea economică a ţării, au învăţat lecţiile capitalismului, ştiu să fie solidari. Aceasta este clasa de mijloc de care avem nevoie, pe care trebuie să o extindem, pentru că mita electorală şi până la urmă cumpărarea de conştiinţă, cu tot cu voturi se bazează pe sărăcie. Există partidele de stânga, reunite în USL, care au ţinut deliberat în funcţiune aceste zone. Am văzut cu ochii mei aşa-numitele judeţe roşii năpăstuite de o subdezvoltare programată (…)".

 

Teodor Baconschi: Cumpărăm la firul ierbii voturi şi n-avem nici un fel de proiect

 

Teodor Baconschi susţine că nu are de gând să folosească aceste practici. "Eu, personal, nu am de gând să distribui astfel de produse. Mă bazez pe inteligenţa românilor, pe faptul că deja pot alege cu discernământul necesar, înţeleg care sunt forţele politice reformatoare, care au demonstrat responsabilitate, care au găsit de bine de rău soluţii pentru scoaterea României din criza economică şi sunt convins că românii din clasa de mijloc nu mai acceptă toate aceste iluzii populiste. Dăm bani, dar n-avem de unde, promitem şi nu ne ţinem de cuvânt, cumpărăm la firul ierbii voturi şi n-avem nici un fel de proiect, nici economic, nici social pentru România, dar îi anesteziem pe oameni cu promisiuni imposibile", afirmă liderul PDL.

Întrebat dacă regretă fraza spusă sâmbătă la Piteşti, privind "România care cerşeşte", pentru care USL îi cere demisia, Teodor Baconschi a răspuns: "Nu regret deloc! Este un elogiu adus efortului inteligent, muncii. Îmi propun ca prin victoria dreptei anul viitor, să creem condiţiile ca şi electoratul asistat, care e o victimă de fapt a demagogiei de stânga, să iasă din această stare, prin reconversie profesională, prin măsuri active de integrare a lor pe piaţa muncii, prin generalizarea pe baza noii legi a educaţiei a formulelor de ucenicie şi de şcoli profesionale, care să pregătească pe oricine pentru un plus de autonomie".

"Activitatea mea, în ciuda zumzăielii calomnioase pe care Opoziţia aceasta sterilă o tot întreţine… se vede ce fac şi sunt destul de mulţi oameni cu scaun la cap, care apreciază corect eforturile noastre într-o situaţie economică şi internaţională deosebit de turbulentă", conchide prim-vicepreşedintele PDL.

Teodor Baconschi a explicat luni, pe blogul său, că formula "România care cerşeşte" era "o metaforă" şi se referea la "o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial", cetăţenii care se lasă cumpăraţi cu doi mici sau o găleată.

 
Teodor Baconschi, intervievat de Luca Niculescu, despre "România care cerşeşte"