Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Barack Obama, în Canada

200902-9924.jpg

Barack Obama, în Canada

Preşedintele american Barack Obama a efectuat prima sa vizită în străinătate la vecinul din nord, Canada. Transmite corespondentul RFI în Statele Unite, Radu Tudor.

Preşedintele american Barack Obama a efectuat prima sa vizită în străinătate la vecinul din nord, Canada. Prin tradiţie întreruptă o singură dată din 1981 încoace, prima vizită în străinătate a preşedinţilor americani se petrece în Canada. Este normal. Canada e cel mai important partener comercial al Statelor Unite. Schimbul de bunuri este cifrat la un miliard si jumătate de dolari zilnic.
"Astăzi, apropierea dintre Canada şi Statele Unite din punct de vedere economic, social, cultural, politic nu are egal în lume", a considerat premierul Stephen Harper.
Preşedintele Barack Obama este în plus extrem de popular peste graniţa de nord şi comentatorii canadieni au deplâns faptul că a stat doar şapte ore şi nu a ţinut un discurs în aula Parlamentului de la Ottawa, cum a făcut de pildă, preţ de peste 36 de minute Bill Clinton.
Au fost nevoiţi să se mulţumească vecinii nordici cu conferinţa de presă şi cu o vizită neprogramată la un centru comercial, unde Obama a cumpărat pişcoturi în formă de frunză de arţar şi o eşarfă de mătase pentru soţie.
În mulţimea adunată pe dealul Parlamentului pentru a-l zări s-a aflat şi Vahid Saadati, care a făcut drum lung pentru a desfăşura o creaţie proprie, o pancartă de opt metri pe cinci, pe care a cusut mesajul "BINE AI VENIT" în 103 limbi.

Radu Tudor, RFI

(CR - 20 februarie 2009;13.40h)