Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Barack Obama, reales preşedinte. Romney îşi recunoaşte înfrângerea

Barack Obama a fost reales preşedinte al Statelor Unite ale Americii, după ce l-a învins pe republicanul Mitt Romney în alegerile prezidenţiale de marţi. Democratul a obţinut al doilea mandat la conducerea primei puteri mondiale.

Preşedintele democrat în exerciţiu a obţinut victoria în suficiente state-cheie, între care New Hampshire (nord-est), Pennsylvania (est), Michigan (nord), Wisconsin (nord), dar mai ales Ohio (nord), considerat un adevărat "Graal", potrivit unor estimări ale unor posturi americane de televiziune.

Niciodată, din anii '30 şi până acum, nici un preşedinte al Statelor Unite nu a fost reales în condiţiile unei rate a şomajului mai mari de 7,2%.

Candidatul republican, Mitt Romney, şi-a recunoscut înfrângerea. El spune că l-a sunat pe preşedintele Obama, pentru "a-l felicita pentru victorie".

"Am dat totul pentru această campanie", a declarat el la Boston, în faţa a mii de susţinători.

Fostul guvernator de Massachusetts spune că se roagă "pentru reuşita preşedintelui" în aceste "vremuri de mare restrişte pentru America".