Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Berlinul, foarte îngrijorat de evoluţiile politice de la Bucureşti

merkel.jpg

Berlinul, foarte îngrijorat de evoluţiile politice de la Bucureşti REUTERS/Thomas Peter

Berlinul se declară "foarte îngrijorat" de reformele politice dn România. Purtătorul de cuvânt al guvernului federal german emite chiar "rezerve serioase" asupra legitimităţii acestor reforme, în particular cea referitoarea la Curtea Constituţională.

Continuându-şi intervenţia, purtătorul de cuvânt al cancelarei Angela Merkel a mai insistat asupra "menţinerii echilibrului puterilor şi a independenţei acestora". Nu în ultimul rând, Berlinul avertizează că "situaţia actuală din România va fi luată în calcul în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare dar şi pentru a examina chestiunea deplinei aderări a ţării la spaţiul Schengen.

Guvernul federal va discuta îndeaproape aceste lucruri cu partenerii săi europeni" conchide purtătorul de cuvânt al guvernului german. Agenţia France Presse care preia această declaraţie a oficialilor de la Berlin ne reaminteşte că "Germania este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României".

Încă de ieri, după cum vă reamintiţi, Franţa prin vocea ministerului de externe ceruse ţi ea guvernului de la Bucureşti "să respecte statul de drept". Dacă alte reacţii oficiale franceze nu au apărut de atunci, presa de la Paris cotinuă să urmărească şi să comenteze evenimentele de la Bucureşti.

Les Echos, ziar economic, notează că "în România destituirea preşedintelui se accelerează". Le Figaro, cotidian conservator, consacră o jumătate de pagină "loviturii de forţă contra preşedintelui român".

Trimisul special al ziarului e de părere că acest "Blitzkrieg" de la Bucureşti este de "o violenţă inedită" obiectivul final fiind destituirea lui Traian Băsescu. Publicaţia franceză trece mai întâi în revistă "aventurile din ultima vreme de la Bucureşti, o coabitare de pe urma căreia observatorii nu au reţinut iniţial decât aspectele comice cum ar fi cearta dintre preşedinte şi premier pentru a şti care se duce la Consiliul European de la Bruxelles.

Au urmat tentativele, deloc elegante, ale noului guvern de a prelua controlul Institutului Cultural Român. În sfârşit, în timp ce opinia publică se amuza cu acuzaţiile de plagiat lansate împotriva lui Victor Ponta, partidul USL îşi continua ofensiva destituindu-i pe preşedinţii celor două camere ale parlamentului. Au "căzut" apoi Avocatul Poporului şi, de o manieră mai insidioasă, directorii radioteleviunii publice."

În încheierea articolului său, corespondentul de la Figaro se întreabă "care mai este capacitatea de ripostă a lui Traian Băsescu. În funcţie din 2004, acest politician de cursă lungă nu şi-a spus cu siguranţă ultimul cuvânt .

Dacă votul de destituire trece, punerea sa pe tuşă mai trebuie confirmată de un referendum organizat în următoarea lună. În cursul unei proceduri similare acum 5 ani, preşedintele ieşise marele învingător obţinând aproape 75 la sută din sufragii", conchide Le Figaro.