Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Boagiu: Ponta să respecte decizia CC; se duce la Bruxelles ca să se pozeze!

boagiu-ponta-sa-respecte-decizia-cc-se-duce-bruxelles-pozeze.jpg

Premierul Victor Ponta (Foto: www.gov.ro)

Victor Ponta este un "omuleţ" care ar trebui să înveţe ce înseamnă interesul României şi cum poate fi el protejat în Europa. Premierul ne arată că este "acelaşi copil mare, răzgâiat, dar care nu poate să fie un bărbat de stat". Reprezentarea la Bruxelles a fost decisă de Curtea Constituţională, iar decizia trebuie respectată. Declaraţiile au fost făcute la RFI de vicepreşedintele PDL, Anca Boagiu.

Întrebată cine ar trebui să reprezinte România la viitorul Consiliu European de la Bruxelles şi dacă ar putea exista un compromis între preşedinte şi premier, Anca Boagiu a răspuns: "Răspunsul l-a dat Curtea Constituţională a României. Noi toţi ceilalţi nu trebuie decât să respectăm deciziile pe care le dau instituţiile statului. Am să vă spun ce prejudicii ne-a adus Victor Ponta, prezentându-se la ultimul Consiliu, când habar n-a avut despre ce se vorbeşte. Victor Ponta nu ştia şi nici nu cred că l-a interesat, decât să se ducă să se pozeze pe la Bruxelles, faptul că deja fuseseră demarate discuţii legate de fondurile europene. În loc să se ducă să susţină punctul de vedere al României, în loc să se ducă acolo şi să continue discuţiile în baza cărora încercam o prelungire a perioadei de la M+2 la M+3 de utilizare a fondurilor, s-a dus şi a făcut un circ internaţional în baza căruia România practic nu a obţinut absolut nimic, decât din nou denigrare şi semne de întrebare puse asupra modului de funcţionare a instituţiilor statului român".

 

Victor Ponta, un "copil mare şi răzgâiat"

 

Anca Boagiu spune că Victor Ponta este un "copil mare şi răzgâiat". "Dacă omuleţul acesta ar învăţa ce înseamnă interesul României şi cum poate fi el protejat în Europa, acolo unde practic suntem cu toţii egali în drepturi şi obligaţii, România cu siguranţă ar avea de câştigat. Dar el preferă circul electoral, preferă manipularea publică, preferă să ne arate că este acelaşi copil mare, răzgâiat, dar care nu poate să fie un bărbat de stat, fără a se gândi la ce înseamnă toate lucrurile acestea pentru România!", declară vicepreşedintele PDL.

În opinia Ancăi Boagiu, decizia CC privind reprezentarea la Bruxelles trebuie respectată: "Nu trebuie decât să respecţi o decizie a Curţii Constituţionale şi atât, iar aroganţa pe care o manifestă poate să o manifeste în partid la el, dar nu vis-a-vis de cetăţenii României, care au de suferit în fiecare zi, prin măsurile pe care le ia".

Premierul Victor Ponta a declarat recent că vrea să discute cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a-i cere mandat de reprezentare a României la viitorul Consiliu European.

Anca Boagiu, intervievată de Cosmin Ruscior, despre reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles