Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Căderea Zidului de la Berlin

20 de ani de la un eveniment care a schimbat harta geopolitică a Europei postbelice. Joi, 9 noiembrie 1989, ora 18 şi 58 de minute. Günter Schabowski, membru al Biroului Politic al Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG), anunţă în cursul unei conferinţe de presă deschiderea frontierelor germano-germane:

20 de ani de la un eveniment care a schimbat harta geopolitică a Europei postbelice. Joi, 9 noiembrie 1989, ora 18 şi 58 de minute. Günter Schabowski, membru al Biroului Politic al Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG), anunţă în cursul unei conferinţe de presă deschiderea frontierelor germano-germane:

„Ne-am decis astăzi să reglementăm pentru fiecare cetăţean al RDG-ului posibilitatea de călătorie, folosind trecerile de frontieră a RDG-ului. Călătoriile particulare în străinătate pot fi efectuate fără nicio motivare prealabilă sau motivări legate de gradul de rudenie. Permisiunile de călătorie se acordă pe loc. După cîte ştiu eu, reglementările acestea intră imediat în vigoare.“

Ceea ce Schabowski a anunţat în faţa jurnaliştilor prezenţi, într-un ton cît se poate de neutru, a declanşat în cîteva minute o adevărată migraţiune. Est-germanii care au urmărit la televizor, în direct, conferinţa de presă au luat cu asalt trecerile de frontieră din Berlin.

Grănicerii încă nu primiseră vreun ordin cum să procedeze. Find depăşiţi de situaţia creată, poliţia de frontieră a deschis pur şi simplu barierele. Zeci de mii de est-berlinezi au invadat centrul Berlinului Occidental. Într-o stare de euforie generală, est-germanii au fost primiţi cu braţele deschise. În restaurantele şi cafenelele arhipline răsăritenii erau serviţi pe gratis.

Pe Kurfürstendamm, bulevardul central vest-berlinez, circulaţia s-a întrerupt. Pînă în zorii zilei de vineri, 10 noiembrie, sute de mii de oameni sărbătoreau evenimentul care a intrat în istorie şi care marca, practic, sfîrşitul divizării Germaniei.

O zi după ce mulţimile est-germanilor au sosit în Berlinul Occidental, ministrul vest-german de externe, Hans Dietrich Genscher, anunţă deschiderea altor puncte de trecere a frontierei. Anunţul s-a făcut de pe balconul primăriei din cartierul vest-berlinez Schöneberg, acolo unde fostul preşedinte american Kennedy a rostit, în 1963, celebra propoziţie: „Ich bin ein Berliner“ - „Sunt un berlinez“.

Aplaudat de zeci de mii de oameni care s-au strîns în faţa primăriei - care la vremea respectivă era şi sediul primarului guvernator al părţii occidentale a oraşului divizat - Genscher a spus:

Astăzi la ora 18 se vor deschide trecerile Podul Glienicke şi Mahlow. Mîine dimineaţă la ora 8 se va deschide trecerea din Eberswalder Straße, la ora 13 Aleea Puşkin, pe data de 12 Potsdamer Platz şi Strada Wollank.“

Evenimentele s-au precipitat în acele zile. Conducerea est-germană încerca să mai salveze ceva din socialismul de care cetăţenii se săturaseră.

Demonstranţi est-berlinezi înfierează regimul ceauşist. Foto: Arhiva Totok

Cu prilejul demonstraţiei care a avut loc pe data de 4 noiembrie în piaţa centrală a Berlinului răsăritean, Alexanderplatz, Schabowski a mai invocat în faţa celor prezenţi prietenia germano-sovietică şi, chipurile, buna înţelegere între liderul sovietic Gorbaciov şi liderul est-german, Egon Krenz, succesorul lui Honecker:

Suntem plin de speranţe datorită apropierii lui Krenz de Gorbaciov. Acum voi rosti o veche lozincă: Înainte în tovărăşia indisolubilă cu prietenii noştri sovietici!“

Răspunsul manifestanţilor la declaraţia lui Schabowski a fost cît se poate de limpede. Huiduieli şi fluierături.

La Bucureşti conducerea superioară de partid urmărea încremenită evenimentele de la Berlin.

În pofida căderii zidului, activiştii pregăteau cel de-al XIV-lea congres al PCR, care urma să înceapă 11 zile după deschiderea frontierei intergermane.

Aparent impasibil, Ceauşescu zugrăvea românilor o imagine luminoasă a unei ţări care, de fapt, suferea de frig şi de foame:

„Desfacerea de mărfuri cu amănuntul prin comerţul socialist se ridică în acest an la circa 315 miliarde lei. Fiind de 18,5 ori mai mare decît în 1950.“

În opinia organizaţiilor civice şi opoziţioniste din Germania răsăriteană, regimul lui Ceauşescu simboliza cel mai represiv şi retrograd sistem din Europa. Mai mult: Opoziţia est-germană cerea conducerii să-i retragă lui Ceauşescu cea mai importantă distincţie RDG-iste, ordinul „Karl Marx“.

Ordinul i-a fost conferit lui Ceauşescu, în 1988, de către Erich Honecker.

Demonstranţi est-berlinezi înfierează regimul ceauşist. Foto: Arhiva Totok

În cursul unei demonstraţii de solidaritate cu România, organizată în preziua congresului PCR, pe 19 noiembrie 1989, în numele opoziţiei răsăritene Sylvia Müller a cerut conducerii RDG-iste să nu trimită o delegaţie de partid la Bucureşti.

În urma presiunilor civice, partidul est-german a renunţat să trimită vreun oficial la congres.

La Berlin începutul s-a făcut. La Bucureşti agonia se va prelungi încă o lună, cînd va izbucni revoluţia care va pune capăt regimului comunist.