Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De câţi morţi are nevoie Rusia pentru a condamna regimul al-Assad?

represiunile-s-au-soldat-moartea-cel-putin-5400-persoane-foto-reuters.jpg

La Damasc, represiunile s-au soldat până acum cu moartea a cel puţin 5400 de persoane. Foto: Reuters

În timp ce Siria se află practic în pragul unui război civil, occidentalii şi unele ţări arabe încearcă din nou să obţină la ONU o rezoluţie de condamnare a represiunilor de care se face vinovat regimul de la Damasc. Ministrul de Externe francez, Allain Juppé, şi cel britanic, William Hague, au făcut deplasarea la New York pentru a pleda în favoarea unui text care prevede plecarea lui Bashar al-Assad de la putere. Rusia a anunţat deja că se opune acestui scenariu.

Matei Vişniec:

Ne putem pune următoarea întrebare: de câţi morţi are nevoie Moscova pentru a condamna la rândul ei un regim, cel încarnat de Bashar al-Assad, condamnat deja de opinia publică internaţională, de ţările democratice şi în general de istorie? Din martie 2011, represiunile în Siria s-au soldat cu moartea a cel puţin 5400 de persoane. Oare dacă acest prag al ororii va ajunge la 10.000 de morţi, va înceta Kremlinul să mai spună „niet” şi se va alătura occidentalilor pentru a denunţa barbaria din Siria? Sau poate că Rusia are nevoie de 20.000 de morţi în Siria, sau chiar de un genocid, pentru a accepta evidenţa şi bunul simţ, renunţând să se mai ascundă după aşa-zisul principiu al neamestecului în treburile interne.

Sigur, Rusia nu este singura ţară membră permanentă a Consiliului de Securitate ONU care a recurs la dreptul ei de veto pentru a bloca rezoluţiile de condamnare a regimului sirian. Şi China este în aceeaşi barcă, şi ea este mare amatoare de „neamestec în treburile interne”. Observatorii cred însă că poziţia Chinei a mai evoluat în ultimul timp, dar nu şi a Rusiei.

Armele ruseşti din Siria

Nu e greu să înţelegem de ce Moscova îl sprijină pe Bashar al-Assad dacă ţinem cont că majoritatea armelor cu care acesta îi reprimă pe opozanţi şi îi bombardează pe insurgenţi provin de la ruşi. Între Rusia şi Siria există o veche complicitate şi alianţă: fosta Uniune Sovietică şi-a stabilit relaţii diplomatice cu Siria încă din 1944, altfel spus cu un an înainte de recunoaşterea internaţională a independenţei Siriei. Mai târziu, Moscova a încercat să-şi exporte modelul socialist în principalele ţări ale Orientului Apropiat – Egiptul şi Siria. Egiptul s-a desprins însă în anii 70 de blocul sovietic şi s-a aliat cu Statele Unite şi cu Occidentul. Siria a rămas însă fidelă Moscovei şi a devenit primul client ne-comunist al ruşilor în materie la capitolul achiziţiei de arme.

Legăturile dintre Rusia şi Siria au fost deci nu numai strategice, militare, comerciale ci şi ideologice, până la căderea comunismului. După 1990 însă, entuziasmul bilateral a mai scăzut, dar relaţiile au fost relansate după venirea lui Vladimir Putin la putere. Acesta a decis că Rusia trebuie să revină în ecuaţia politică a Orientului Apropiat şi Mijlociu şi să joace un rol politic mai important în regiune. Cu atât mai mult cu cât pe teritoriul Federaţiei Ruse locuiesc numeroşi musulmani, iar Moscova are probleme cu focarele integriste din Caucaz şi din flancul ei sudic. Să mai notăm că toată această zonă a devenit un teren de confruntare între ruşi şi americani, fiecare încercând să-şi facă simţită influenţa pe o arie cât mai largă.

Iată în ce context Moscova refuză să-l abandoneze pe Bashar al-Assad. Ar mai trebui adăugat la toate acestea şi ataşamentul nu chiar foarte pronunţat al actualei echipe de la Kremlin pentru valorile democraţiei de tip occidental.

Rusia ca mediator

În timp ce Parisul, prin vocea lui Alain Juppé, ministru de Externe, declară că Bashar al-Assad trebuie să plece de la putere, Moscova şi-a propus încă o dată serviciile de mediere. Ruşii s-au arătat dispuşi să găzduiască pe teritoriul lor negocieri între Damasc şi reprezentanţii opoziţiei şi ai insurecţiei din Siria, ceea ce principala coaliţie a opoziţiei siriene, Consiliul Naţional Sirian, a refuzat categoric.

Prin condamnarea regimului de la Damasc, occidentalii şi o parte din ţările arabe doresc de fapt evitarea înrăutăţirii situaţiei. Mai este încă timp pentru oprirea violenţelor, eliberarea deţinuţilor politici şi a prizonierilor, precum şi pentru lansarea unei veritabile tranziţii spre un alt tip de regim, iată ce gândesc ţările arabe care susţin noul proiect de rezoluţie. Acesta ar urma să fie votat probabil la sfârşitul săptămînii, iar Rusia riscă să fie marginalizată în contextul actualei configuraţii a consiliului de Securitate ONU (15 membri, dintre care cinci permanenţi). Potrivit informaţiilor care vin din culisele diplomaţiei ONU, zece ţări ar opta pentru condamnarea regimului de la Damasc. Deci Rusia, chiar dacă va recurge din nou la dreptul său de veto pentru a bloca rezoluţia, riscă să se singularizeze în mod umilitor pentru ea în acest context.

Să mai notăm la acest capitol că opoziţia siriană lansează un nou apel către comunitatea internaţională cerându-i să intervină pentru oprirea masacrelor în Siria. Trebuie spus că înfruntările din ultima săptămână au fost extrem de violente, bilanţul fiind de cel puţin 400 de morţi. Luptele dintre insugenţi (o parte dintre ei fiind soldaţi dezertori) s-au intensificat chiar la porţile Damascului, ceea ce îi face pe observatori să spună că războiul civil nu e departe. Iar marţi opoziţia siriană a decretat o zi a „mâniei”, sau a „furiei” împotriva unui regim care îşi decimează populaţia.

 
Matei Vişniec: Moscova refuză să-l abandoneze pe Bashar al-Assad