Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


CC: Nu Parlamentul decide cine merge la Consiliul European

cc-nu-parlamentul-decide-cine-merge-consiliul-european.jpg

Cine merge la Consiliul European, preşedintele sau premierul? CC a stabilit că nu Parlamentul decide.

Curtea Constituţională a decis miercuri că prevederea potrivit căreia Parlamentul stabileşte cine merge la Consiliul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională.

Judecătorii Curţii Constituţionale au admis astfel parţial sesizarea senatorilor PDL privind neconstituţionalitatea legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. Documentul respectiv prevede că Legislativul stabileşte cine merge la Consilul European, atunci când preşedintele şi premierul nu se înţeleg.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a amânat pentru joi dezbaterea sesizării PDL privind Hotărârea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.

Parlamentarii PDL au contestat la CC atât dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, cât şi Hotărârea Plenului Senatului nr. 24 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi Hotărârea nr. 25 privind numirea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al acestui for.