Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cezar Preda: O bâjbâim de câteva luni cu reforma electorală. Să nu mai dăm mere pe pere!

cezar-preda-o-bajbaim-cateva-luni-reforma-electorala-sa-nu-mai-dam-mere-pere.jpg

Negocierile din coaliţie sunt în impas pe teme precum modificarea Constituţiei sau comasarea alegerilor, spune Cezar Preda.

Dacă până pe 31 decembrie, coaliţia de guvernământ nu reuşeşte să fixeze calendarul electoral pe 2012, "avem o mare problemă!". Iată ce spune la RFI deputatul PDL Cezar Preda. El reproşează UDMR-ului că negociază teme precum modificarea Constituţiei, comasarea alegerilor sau regionalizarea, ca şi cum am fi pe timp de pace, când "dăm mere pe pere". Trebuie negociat ca pe timp de război, crede Cezar Preda.

Deputatul PDL Cezar Preda este nemulţumit că UDMR-ul blochează în prezent propunerile democrat-liberalilor privind modificarea Constituţiei, regionalizarea sau comasarea alegerilor. "Aceste teme, care au fost aduse în dezbaterea publică de peste şase luni trenează ca şi soluţii şi eu cred că premierul a făcut foarte bine nu că a somat, ci că a atras atenţia că nu putem lăsa în aer aceste teme, pe care nu le-am fixat singuri, le-am fixat pe de o parte prin referendum şi cetăţeanul a spus clar că trebuie să trecem la Parlament unicameral, că trebuie să modificăm Constituţia, că trebuie să vedem că alegerile, aşa cum am spus, le putem comasa sau nu. Or ceea ce a observat şi Emil Boc şi ceea ce a observat şi Partidul Democrat Liberal este faptul că UDMR-ul nu a dat curs măcar unei poziţii foarte ferme şi foarte clare", spune parlamentarul PDL.

Premierul Emil Boc a declarat duminică seară că PDL cere partenerilor de coaliţie să-şi exprime poziţiile pe subiectele privind Parlamentul unicameral, regionalizarea şi comasarea alegerilor.

 

Cezar Preda: Avem o mare problemă!

 

Cezar Preda crede că "avem o mare problemă", dacă negocierile trenează: "Avem o comisie de negociere pe toate aceste teme, inclusiv pe reorganizarea administrativă, care nu şi-a găsit soluţie după atâtea luni. Or dacă până la 31 decembrie noi nu reuşim să fixăm calendarul electoral pe ceea ce înseamnă 2012, avem o mare problemă! Nu putem la nesfârşit negocia sau a ne schimba poziţia, pentru că ţara este şi într-o situaţie dificilă, când stabilitatea şi programul, un parcurs fără sincope pe 2012 este absolut necesar".

Cezar Preda consideră că în prezent coaliţia "o bâjbâie" în privinţa temelor respective. "Ori închidem temele ori le fixăm şi spunem întregului spaţiu politic şi public cum le-am gestionat şi trecem mai departe. Noi o bâjbâim de câteva luni în ceea ce priveşte decizia aceasta! Avem în spaţiul public lansată această dorinţă a noastră de a modifica sistemul legislativ, de a ne duce în zona unui Parlament unicameral, de a modifica Constituţia, de a face lucruri care să ne ducă înainte şi noi nu facem nimic, le-am şi uitat, le-am dat deoparte!", declară deputatul PDL.

 

Cezar Preda vrea negocieri "ca pe timp de război"

 

Deputatul PDL crede că "negocierile sunt într-un impas". Cezar Preda reproşează UDMR-ului că negociază "ca pe timp de pace": "Cred că UDMR-ul, sper să nu se supere pe mine, nu ţine cont de situaţia extraordinar de gravă în ceea ce priveşte România la ora actuală şi negociază ca şi cum am fi într-o perioadă dintr-asta în care putem da mere pe pere… Acum nu merge! (…) Suntem dispuşi la negociere, facem o negociere, dar o negociere nu ca pe timp de pace, ci ca pe timp de război, pentru că România este în situaţia în care nu ne putem permite compromisuri de încercări. Noi facem nişte lucruri care să ne ducă înainte şi care să eficientizeze atât spaţiul politic, la nivel legislativ, cât şi ceea ce înseamnă parcursul Executivului".

 
Cezar Preda, intervievat de Cosmin Ruscior, despre negocierile cu UDMR privind modificarea Constituţiei şi comasarea alegerilor