
Politică
Christine Lagarde, audiată pentru şefia FMI
christine-lagarde.png

Candidata Franţei are un singur concurent - preşedintele băncii centrale mexicane, audiat miercuri, şi aparent este favorită.
Christine Lagarde este favorită chiar dacă ea n-a primit sprijinul oficial al Statelor Unite. Totuşi în urma întrevederii avute cu omoloaga sa franceză, Timothy Geithner secretarul american la finanţe a estimat că "doamna Lagarde este o candidată excepţional de dotată, de competentă pentru a conduce FMI-ul". În faţa colegiului director al Fondului Monetar Internaţional, candidaţii trebuie să-şi prezinte punctele de vedere în legătură cu problemele cu care se confruntă instituţia internaţională şi statele ei membre. Apoi, ca la orice examen oral, administratorii pot pune întrebări candidaţilor. Preşedintele băncii centrale mexicane a fost déja audiat, ascultat marţi iar în declaraţia sa de introducere a pledat pentru imparţialitatea instituţiei şi resurse permamente mai mari pentru Fondul Monetar Internaţional. De partea ei, Christine Lagarde propune un FMI "mai reactiv, mai cooperativ, mai legitim şi mai echitabil". Într-un mesaj transmis pe Twitter, candidata Franţei se declară partizană a unui "liberalism temperat".
Examenul de oral este ultima etapă a candidaţilor la direcţia FMI. În prealabil ei au colindat cele patru colţuri ale planetei pentru a-i convinge pe votanţi că sunt cei mai buni. Mexicanul a fost astfel în Brazilia, Argentina, Canada, India, China şi Japonia. Christine Lagarde, cu toate că era dată favorită încă de la început, s-a deplasat şi ea cam prin aceleaşi ţări: Brazilia, India şi China - toate trei făcând parte din grupul principalelor state emergente - dar şi în Portugalia, Arabia Saudită şi Egipt.
E pentru prima dată în istoria FMI când doi candidaţi duc o campanie atât de vastă pentru a fi aleşi. "Alegătorii" sunt o femeie şi 23 de bărbaţi care reprezintă fie o ţară fie un grup de ţări care trebuie să desemneze prin consens sau la nevoie prin vot noul număr unu al instituţiei. Luarea în discuţie a candidaturilor va avea loc pe 28 iunie iar decizia lor finală cel mai târziu pe 30 iunie. Dacă va fi aleasă în post, Christine Lagarde va fi prima femeie director general al FMI de când acesta a fost creat în 1946. Rămâne de văzut acum ce impact vor avea cele două proceduri judiciare lansate împotriva ei în Franţa. Christine Lagarde este urmărită într-o afacere de arbitraj litigios în favoarea unui fost om de afaceri Bernard Tapie. Ea este acuzată printre altele de "abuz de autoritate".