Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cine face cărţile în Egipt?

cine-face-cartile-egipt.jpg

Preşedintele Egiptului, Mohamed Morsi (Foto: Reuters/Ahmed Jadallah)

Surpriză în Egipt: preşedintele Mohamed Morsi a anunţat duminică, 12 august, că anulează dispoziţiile care acordă puteri sporite armatei. Totodată, şeful statului ales în iunie l-a pensionat din oficiu pe mareşalul Hussein Tantawi, ministru al Apărării de mai bine de 20 de ani. Mohamed Morsi s-a apărat de acuzaţiile potrivit cărora ar vrea să "marginalizeze" armata. "Le vreau doar binele. Vreau să se dedice unei misiuni şi anume apărarea naţiunii", spune el.

Frăţia Musulmană, mişcarea din care provine preşedintele Mohamed Morsi, denunţase în iunie decizia armatei de a-şi spori prerogativele pentru a limita puterile preşedintelui. Hotărârea armatei, descrisă drept "o lovitură de stat instituţională" provocase acum două luni o criză politică între militari şi islamişti, care pe lângă prezidenţiale, câştigaseră şi legislativele.

De fapt, până duminică, generalii egipteni aveau drept de veto pe orice măsură bugetară şi în plus aveau ultimul cuvânt de spus la redactarea noii Constituţii a ţării.

Chiar dacă formaţiunea politică a lui Morsi salută decizia "puternică şi autoritară" a preşedintelui, nu este însă foarte clar pentru moment dacă şeful statului a decis să redistribuie cărţile în favoarea sa, cu avizul armatei sau dacă e vorba de o lovitură de forţă.

Scoaterea la pensie a puternicului mareşal Hussein Tantawi, un apropiat al ex-preşedintelui Hosni Mubarak, dar şi a numărului doi al armatei, nu face decât să provoace şi mai multe semne de întrebare. Mai ales că cei doi pensionari ar fi fost numiţi deîndată consilieri pe lângă preşedintele Morsi, spune presa oficială de la Cairo.

Mohamed Morsi s-a apărat de acuzaţiile potrivit cărora ar vrea să "marginalizeze" armata. "Le vreau doar binele. Vreau să se dedice unei misiuni şi anume apărarea naţiunii", spune el, referindu-se la membrii forţelor armate, într-un discurs susţinut la al-Azhar, o instituţie teologică sunnită din Cairo.

"Nu am avut niciodată intenţia ca prin deciziile mele să marginalizez pe cineva sau să fiu nedrept faţă de cineva (...), ci să fac astfel încât să avansăm către un viitor mai bun, cu o nouă generaţie, cu un sânge nou, mult timp aşteptat", afirmă preşedintele egiptean.

Schimbările efectuate duminică în cadrul armatei egiptene au fost efectuate în coordonare cu armata, declară o sursă militară citată de agenţia Mena, relatează AFP. "Ceea ce s-a făcut s-a făcut în coordonare şi după consultări cu forţele armate", a declarat această sursă neidentificată, care dezminte "zvonuri cu privire la reacţii negative faţă de schimbările de la nivelul conducerii forţelor armate".