Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Circulaţia feroviară pe segmentul transnistrean, reluată

cale-ferata.jpg

Circulaţia feroviară pe segmentul transnistrean, reluată

După o pauză de şase ani, circulaţia transportului feroviar de pasageri, dar şi de mărfuri a fost reluată. Anunţul a fost făcut la Tiraspol, dupa întrevederea dintre premierul moldovean Vlad Filat şi liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk.

Valeria Viţu, corespondent RFI la Chişinău

Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk a declarat că reluarea circulaţiei feroviare este o chestiune foarte importantă şi de interes reciproc.Şevciuk a precizat că problema în cauză este una veche, de 4-5 ani. Liderul transnistrean, citat de Publika TV, declară că este necesar să fie găsite soluţii de compromis.

Circulaţia feroviară va fi reluată în 30 de zile. Filat şi Şevciuk au decis că R.Moldova şi Transnistria vor colabora şi în domeniul vamal.

Potrivit premierului, Vlad Filat va fi efectuat un control vamal mixt cu participarea reprezentanţilor Chişinăului şi Transnistriei."Condiţiile la care s-a ajuns în urma negocierilor reies din legislaţie, atât cât ţine de domeniul vamal, dar şi calea ferată", a menţionat oficialul moldovean.

Întrevederea dintre cei doi a durat mai bine de patru ore. Amintim că, în 2006, administraţia de la Tiraspol a interzis circulaţia trenurilor moldoveneşti pe teritoriul Transnistriei. La 1 octombrie 2010, a fost reluată doar circulaţia trenului de pasageri Chişinău-Odesa.

Până în prezent, celelate trenuri de pasageri şi de marfă, care urmau să traverseze segmentul transnistrean, au mers prin nordul R.Moldova.

Negocierile în formatul "5+2" au fost reluate anul trecut.Următoarea rundă de negocieri în formatul "5+2" va avea loc pe 17-18 aprilie, la Viena.

 

 
Valeria Viţu, Chişinău