Coasta de Fildeş: Laurent Gbagbo nu renunţă la putere

Marţi seară, negociind condiţiile plecării sale, el cerea încă, fapt absolut incredibil, o renumărare a voturile de la alegerile din toamna anului trecut... Avem de-a face deci cu un personaj devenit un caz aproape clinic, de preşedinte care nu se poate dezlipi de scaunul prezidenţial, care nu poate admite ideea că rivalul său cel mai important i-ar putea lua locul. Înainte de a deveni însă simbolul acestui refuz total de acceptare a regulilor democraţiei, Laurent Gbagbo a încarnat, pentru o întreagă generaţie de democrati, ideea de speranţă.

S-ar putea spune că el şi-a jucat infinit mai bine rolul de opozant decât rolul gestionar al puterii. Pentru că înainte de ajunge preşedinte el a fost liderul opoziţiei din ţara sa în condiţiile unei alte dictaturi: cea a lui Felix-Houphouët-Boigny, care a condus Coasta de Fildeş între 1960 şi 1993, deci timp de 33 de ani. Ca opozant, Laurent Gbagbo a avut sprijinul tuturor intelectualilor africani, a fost primit în Franţa ca refugiat şi a fost aclamat de sute de mii de africani peste tot pe unde se deplasa.

Putem vorbi despre o ironie a sorţii acum, când acest om este forţat să cedeze puterea chiar de către francezii care altădată l-au susţinut. Pentru că relaţiile sale cu Franţa au fost strânse şi chiar profunde. În anii celui de-al doilea război mondial el a luptat sub drapel farncez, şi-a făcut studiile la Paris şi a obţinut un doctorat în istorie la Sorbona.

Paradoxal însă, acest om care s-a dorit un specialist în istorie n-a înţeles totuşi nimic din mecanismele ei. Laurent Gbagbo a mai fost omul care s-a căsătorit la un moment dat cu o femeie franceză, a avut legături strânse cu socialiştii francezi iar atunci când a venit la putere, în anul 2000, a permis cu generozitate implantarea unor mari firme franceze în ţara sa.

Avem deci multe motive să ne întrebăm cum de a putut deveni acest om un personaj atât de detestabil, pe care toată lumea îl vrea acum plecat de la putere si uitat.

Să mai menţionăm însă un lucru: dacă astăzi se vorbeşte atât de mult despre Coasta de Fildeş şi despre criza politică din această ţară, motivele sunt şi economice. Multă vreme această ţară de 22 de milioane de locuitori a fost considerată un model de stabilitate. Numeroasele sale etnii trăiau într-o relativă armonie, viaţa era extrem de plăcută în Coasta de Fildeş şi nu degeaba s-au instalat 12 000 de francezi la Abidjan. De unde întrebarea: să fie oare Africa marcată de acest blestem, şi anume ca stabilitatea şi pacea să rimeze numai cu ideea de dictatură?

O întrebare pe care şi-o pun acum comentatorii este: în ce măsură noul preşedinte, Allassan Ouattara, este în măsură să controleze forţele rebeliunii şi să asigure în perioada următoare pacea în ţara sa. În ultimul timp Laurent Gbagbo a dezlănţuit o întreagă campanie anti-franceză acuzând practic Franţa de toate relele de pe pământ, de la amestec în treburile interne ale Coastei de Fildeş la genocid. NU întâmplător Parisul dă asigurări că trupele franceze nu se vor încrusta în nici un caz la Abidjan şi în Coasta de Fildeş, şi că vor pleca imediat ce preşedintele legitim va intra în drepturi.