Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comisia Europeană, criticată de Bulgaria

boiko-borissov-0.jpg

Comisia Europeană, criticată de Bulgaria

Pentru prima dată de la aderare Bulgaria a îndrăznit să se opună Bruxelles-ului. Printr-o declarație adresată Comisiei Europene, guvernul Borisov protestează faţă de acordarea unor preferințe financiare țărilor îndatorate cu deficite care depășesc cu mult limita convenită de 3%.

În document se arată că noua abordare a Uniunii este discriminatorie. În scopul reducerii cheltuielilor bugetare ale țărilor îndatorate Bruxellesul se pregătește de a reduce la minimum – pînă la 5%, nivelul cofinanțării a proiectelor europene realizate pe teritoriul lor.

Nu se prevăd, în schimb, bonusuri pentru țările fruntașe la capitolul politica fiscală, precum Bulgaria. Reiese de pildă că pentru construcția de autostrăzi țara cu cele mai mici salarii și pensii din Uniune va plăti de 3-4 ori mai mult din propriul buget decât Grecia sau Spania.

O astfel de schimbare va pune în condiții neechitabile țările membre care în condițiile crizei economice și financiare au dus și duc o politică fiscală prudentă și nu au căzut în capcana datoriilor, se arată în declarația guvernului Borisov.

Primul ministru a "explodat" cu căteva zile în urmă în legătură cu aceasta idee. „Să fie ajutați cei slabi și nedisciplinați dar dece trebuie să sufere cei fruntași, printre care suntem și noi – cu cea mai mică datorie, cu cel mai mic deficit și cu cel mai stabil sistem bancar. Nu văd un sens – toți trebuie să-și pună în ordine bugetele și deficitele. În aceasta privința voi fi și mai ferm decăt de pildă fața de problema Schengen”, a avertizat Borisov.

De la ministerul finanțelor au explicat că nu așteaptă să fie modificate sumele destinate proiectelor europene în Bulgaria. Țara însă nu va fi compensata pentru eforturile depuse în scopul de a răspunde criteriilor fiscale ale Uniunii.

Practic țările membre vor fi împărțite în două grupuri și cele fruntașe nu vor fi răsplatite pentru eforturile și suferințele. Altele precum Grecia și Spania practic vor fi stimulate. Suntem martori unui viraj la 180 de grade în politica Uniunii. A fost discutata ideia reducerii fondurilor europene pentru țările cu deficit de cepășește limita de 3%. În 2012 Bulgaria va urmări un deficit de 1,5%.

Viceprim-ministrul și ministru de finanțe Simeon Diankov a recunoscut într-un interview acordat ziarului german „Die Welt” că „Bulgaria profită de pe urmă crizei elene.... Într-o anumită măsură suntem fericiți de nefericirea grecilor, declară Diankov, adaugând că Bulgaria a fost întodeaună comparată cu Grecia. Acum însă lumea crede că grecii stau mai prost decât noi cea ce ne ajută mult ca guvern.”

În ultimii doi ani în sistemul bancar bulgar au intrat peste 1 miliard de euro din Grecia. 2 000 de companii elene s-au stabilit în țara. Grecii au luat locul britanicilor pe piața imobiliară bulgară.