
Politică
Conferinţe internaţionale asupra Afganistanului şi Yemenului, la Londra
Londra găzduieşte două conferinţe internaţionale, concentrate pe Yemen şi Afganistan, două ţări în care terorismul islamic cunoaşte o nouă dezvoltare.
Premierul Gordon Brown a convocat pentru miercuri conferinţa despre Yemen, căreia în ziua următoare îi va urma conferinţa despre Afganistan.
Yemenul care a revenit în actualitate odată cu atentatul ratat de Crăciun are nevoie de o susţinere internaţională ca să introducă reforme economice şi politice. Se porneşte, ca şi în cazul Afganistanului, de la constatarea că regimul luptă împotriva unităţilor teroriste aflate pe teritorul ţării, dar nu dispune de suficiente mijloace.
În cazul Afganistanului, e nevoie să fie susţinut mult mai făţiş preşedintele Karzai, precizează Gordon Brown, subliniind deci faptul că cele două reuniuni vor elabora strategia practică pentru ajutorarea Guvernelor din Afganistan şi din Yemen, iar în cazul Afganistanului pentru o mai buna coordonare a forţelor de intervenţie aflate la faţa locului.
Noi mijloace militare, ajutor civil, coordonarea eforturilor internaţionale. Iată deci cuvintele cheie. Cu precizarea că există nuanţe importante. Yemenul nu se arată dispus să accepte prezenţa de trupe străine pe teritoriul său. Cât despre Afganistan, aliaţii preşedintelui american Barack Obama încep să răspundă favorabil, după ce acesta a decis să suplimenteze contingentul american cu 30 de mii de soldaţi.
Obama vrea să înceapă să-şi retraga trupele în 2011, dar până atunci va trebui să se realizeze transferul securităţii către trupele afgane.