Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Consilier al lui Sarkozy: “Ameninţarea cea mai gravă nu e euro, ci Iranul”

alain-minc-consilier-al-presedintelui-nicolas-sarkozy.jpg

Alain Minc, consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy

Uniunea Europeană şi lumea occidentală în general sunt confruntate în prezent cu numeroase probleme: criză economică, datorie publică, bilanţ negativ în urma intervenţiilor din Irak şi Afganistan, incertitudini după revoltele din lumea arabă, competiţie comercială neloială din partea Chinei... La toate acestea se adaugă acum, într-un mod extrem de neliniştitor, provocarea nucleară a Iranului.

Matei Vişniec:

Într-un interviu acordat în ultimul număr al revistei L'Express, expertul Alain Minc, unul dintre consilierii influenţi al preşedintelui Nicolas Sarkozy, răspunde în felul următor la o întrebare legată de criza zonei euro: “În prezent, ameninţarea cea mai gravă pentru echilibrul mondial nu este euro, ci Iranul”. Cu siguranţă că Iranul n-ar reprezenta o sursă atât de puternică de dezechilibru mondial dacă rezervele sale de gaz metan nu s-ar situa pe locul al doilea în lume, iar rezervele sale de petrol – pe locul al patrulea. Prin sursele sale de energie, Iranul nu poate fi exclus din scenariile economiei mondiale. Câtă vreme îşi vor putea permite occidentalii să pună între paranteze petrolul iranian, lăsând astfel să se formeze în defavoarea lor alte alianţe energetice? Din acest punct de vedere, Iranul ştie că reprezintă un potenţial enorm de dezordine. Deja, 65% din petrolul iranian este vândut în Asia, în special în China, Japonia şi India, care nu au aceeaşi percepţie precum Israelul, Uniunea Europeană sau Statele Unite în privinţa pericolului nuclear iranian.

Iranul pare deci decis să sfideze cu orice preţ Occidentul şi valorile sale, tot aşa cum face şi Siria. De altfel, Iranul şi Siria formează o alianţă solidă în regiune. Mai nou, Siria a refuzat toate soluţiile propuse de ţările arabe în privinţa rezolvării crizei sale interne legată de contestaţiile populare, iar regimul de la Damasc este decis să păstreze puterea cu orice preţ. În această decizie, Siria mizează nu numai pe alianţa cu Iranul, dar şi pe sprijinul Rusiei, ceea ce exclude orice scenariu de intervenţie militară străină pe teritoriul sirian. Dacă adăugăm la acest tablou faptul că la recentele alegeri libere din Egipt islamiştii au câştigat detaşat, avem imaginea altei provocări cu care sunt confruntate Uniunea Europeană şi Occidentul. O ciudată alianţă între fanatismul integrist iranian, tradiţia dictaturilor aşa-zis laice şi islamisul aşa-zis “democratic” se prefigurează într-o regiune pe care marile democraţii ar vrea să o remodeleze după chipul şi asemănarea lor.

În culise, strategii imaginează acum scenarii pentru momentul în care războiul psihologic occidental împotriva Iranului îşi va demonstra limitele, ca şi politica de sancţiuni şi de embargouri petroliere. Ce se va întâmpla atunci? Nimeni nu exclude astăzi posibilitatea unui conflict deschis, mai ales că provocările nu lipsesc. Marele coşmar al administraţiei americane este, în prezent, nu atât o eventuală blocare a Strâmtorii Ormuz de către iranieni, ci un eventual atac-surpriză al Israelului împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. O astfel de iniţiativă ar forţa mâna Americii, care s-ar vedea obligată să intervină militar în sprijinul aliatului său tradiţional, Israelul, cu consecinţe incalculabile pentru “echilibrul mondial” despre care vorbea consilierul lui Nicolas Sarkozy.

Matei Vişniec, despre declaraţia consilierului Alain Minc: “Ameninţarea cea mai gravă nu e euro, ci Iranul”