Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Constantinescu :

200812-8440.jpg

Constantinescu :

Viitorul premier ar trebui desemnat de partide şi confirmat de
Parlament. Iată ce spune la RFI fostul şef al statului Emil
Constantinescu. Preşedintele Traian Băsescu trebuie să se
rezume la rolul său de moderator, apreciază Emil Constantinescu. Cât
despre negocierile secrete între partide, el spune că "o perioadă de
confidenţialitate este necesară. Nu se pot face negocieri
la vedere sau, cum consideră unii, în prezenţa presei".

Viitorul premier ar trebui desemnat de partide şi confirmat de Parlament. Iată ce spune la RFI fostul şef al statului Emil Constantinescu (audio). Preşedintele Traian Băsescu trebuie să se rezume la rolul său de moderator, apreciază Emil Constantinescu.

E.C. : Personajul principal devine acum Parlamentul. Trebuie să aşteptăm alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care în momentul în care devin reprezentanţii acestei instituţii fundamentale a statului vor fi cei care sunt în măsură să gireze o majoritate parlamentară.
Această exprimare arogantă a preşedintelui : "Eu voi pune pe cineva în care eu am încredere" este o deturnare gravă a spiritului şi a literii Constituţiei. În mod normal, preşedintele, nu numai în România, ci în toate celelalte ţări europene, indiferent de modul în care a fost ales, de Parlament sau ales în mod direct, este un moderator, este o persoană care este rezervată, care încearcă să pună împreună instituţiile statului, să medieze între instituţiile statului, cum de fapt Constituţia îi cere în mod expres şi numai o dată la patru ani îndeplineşte această funcţie simbolică. Or preşedintele, dacă intervine de o parte, dacă intervine în jocul politic, dacă este jucător, cum îi place să spună, îşi pierde aceasta calitate morală. De fapt, se ajunge la situaţia jalnică în care se înţelege foarte clar că miza sa nu este un Guvern stabil pentru o perioadă de criză în România, ci un Guvern care să-i faciliteze realegerea sa pentru un nou mandat.

Rep : Cum apreciaţi, în contextul de astăzi, negocierile neoficiale, ascunse, între diverse partide, pentru formarea viitorului Guvern ?
E.C. : O perioadă de confidenţialitate este necesară. Nu se pot face negocieri la vedere sau, cum consideră unii, în prezenţa presei. Acestea trebuie să se facă pas cu pas şi, sigur, să se contureze o idee şi în momentul în care s-a conturat o posibilitate, un plan de negociere, acesta să fie făcut public.

(CR - 3 dec. 08;14h)