Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Controversatul dosar nuclear iranian, repus pe tapet

controversatul-dosar-nuclear-iranian-repus-tapet.jpg

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmedinejad (Foto: Reuters)

Iranul a aprovizionat reactorul de cercetare din Teheran cu combustibil nuclear produs local şi îmbogăţit la 20%. Acţiunea are loc exact înainte de negocierile cruciale care încep pe această temă la Bagdad cu grupul 5+1.

Două plăci de combustibil nuclear au fost furnizate reactorului de cercetare, iar "una dintre ele a fost introdusă în centrul" reactorului, a transmis Organizaţia Iraniană pentru Energie Atomică (OIEA) într-un comunicat difuzat de presă oficială şi citat de Mediafax.

Acest anunţ intervine în timp ce negociatorii iranieni se pregătesc să apere programul nuclear iranian miercuri la Bagdad, în faţa reprezentanţilor grupului 5+1, mai exact cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie), plus Germania. În cadrul acestei întâlniri, marile puteri trebuie să încerce să convingă Iranul să-şi suspende programul de îmbogăţire a uraniului la 20%.

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a prezentat în februarie primul combustibil nuclear produs local, care a fost încărcat în reactorul de cercetare de la Teheran ce produce izotopi pentru tratamentul cancerului.

Iranul afirmă că programul său nuclear are doar scop civil, în timp ce puterile occidentale îl suspectează de dezvoltarea în secret a unui program nuclear militar.