Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Controversele privind Roşia Montană ajung la Bruxelles

O conferinţă despre impactul exploatării de la Roşia Montanăasupra patrimoniului este organizată marţi, 30 noiembrie, la Bruxelles, de organizaţiile Europa Nostra şi Pro Patrimonio, în colaborare cu deputatul european Daciana Sârbu. Transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.

O conferinţă despre impactul exploatării de la Roşia Montanăasupra patrimoniului este organizată marţi, 30 noiembrie, la Bruxelles, de organizaţiile Europa Nostra şi Pro Patrimonio, în colaborare cu deputatul european Daciana Sârbu.

Transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan (audio).

Conferinţa va beneficia de expertiza diferiţilor invitaţi experţi ai patrimoniului, geologi şi arhitecţi. Scopul este de a spune dacă exploatarea minieră cu cianuri ar avea sau nu un impact asupra mediului şi patrimoniului şi cât de mare ar fi acesta.

Pe de altă parte, Daciana Sârbu, care se plasează de partea deputaţilor europeni opozanţi ai unei astfel de exploatări a iniţiat o declaraţie scrisă în Parlamentul European, prin care cere ca orice astfel de exploatare minieră să fie securizată. În caz de accident, cere declaraţia, firma exploatantă să fie cea trasă la răspundere şi nu Guvernul ţării în care a avut loc accidentul.

În acest fel, se compensează lipsa unei ameliorări a legislaţiei europene în domeniu, legislaţie care nu interzice pentru moment mineritul cu cianuri.

În luna aprilie, Parlamentul European a votat o rezoluţie, care cerea o schimbare de legislaţie, în sensul interzicerii acestui tip de minerit în UE.

Iniţiativa legislativă trebuie să vină însă de la Comisia Europeană, unde argumentele pro nu cântăresc la fel ca argumentele contra acestei practici, întrucât în cele câteva state membre ale UEunde mineritul cu cianuri este încă de actualitate, accidentele au loc din ce în ce mai rar.

Ultimele evenimente la care se face referiresunt accidentul din 2000 de la Baia Mare şi într-o oarecare măsură, vorbind despre toxicitate, accidentul petrecut în această toamnă în Ungaria.

În 2012, Comisia Europeană va revizui legislaţia, dar nu se ştie în ce sens o va face. Până atunci, cei care se opun mineritului cu cianuri încearcă să securizeze la un nivel maxim această practică, sperând ca ea să fie interzisă de la 1 ianuarie 2013.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.