Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Coreea de Sud se aşteaptă la un nou atac al Phenianului

coreea-reuters-park-ji-ho-yonhap-case-distruse-obuzele-nord-coreene-20101125131353.jpg

Case distruse de bombardamentele nord-coreene (Foto : Reuters / Park Ji-ho / Yonhap).

Coreea de Nord s-a declarat pregătită să lovească din nou Coreea de Sud. Phenianul acuză statul vecin că a deschis ostilităţile. De partea sa, Coreea de Sud îşi va consolida forţele armate în cinci insule din Marea Galbenă, situate în apropiere de vecina de la nord, după ce această zonă a fost bombardată marţi de armata nord-coreeană.

Coreea de Nord s-a declarat pregătită să lovească din nou Coreea de Sud. Phenianul acuză statul vecin că a deschis ostilităţile.

De partea sa, Coreea de Sud îşi va consolida forţele armate în cinci insule din Marea Galbenă, situate în apropiere de vecina de la nord, după ce această zonă a fost bombardată marţi de armata nord-coreeană.

Cum ar trebui să reacţioneze preşedintele american la criza dintre cele două Corei ? Pentru Barack Obama, posibilităţile nu sunt deloc numeroase şi nici satisfăcătoare, consideră mai mulţi specialişti reuniţi special la Washington, pentru găsirea unei soluţii în criza din Peninsula Coreeană.

Un comentariu de Ştefan Popescu (audio).

"Trebuie să alegem între o opţiune proastă, una mai proastă şi alta încă şi mai proastă", a ironizat fostul consilier pe Coreea de Nord al lui George W. Bush, Victor Cha, în faţa unui grup de analişti special reuniţi la Washington, imediat după bombardamentele nord-coreene.

Pentru administraţia Obama, întrebările sunt numeroase : după aceste bombardamente, trebuie oare reluat dialogul cu Phenianul, trebuie menţinute ajutoarele umanitare şi a recompensa astfel încă o dată provocările regimului comunist ? Oare trebuie relativizată provocarea nord-coreeană, cu riscul de a asista în viitor la altele de acest gen ? Sau dimpotrivă, trebuie înăsprit tonul faţă de Coreea de Nord, chiar cu riscul de a se ajunge la un război în Peninsulă ?

Preşedintele Obama este ţinut îndeaproape la curent cu situaţia dintre cele două Corei, iar administraţia sa lucrează 24 de ore din 24 pe acest dosar, a declarat Agenţiei France Presse oficiul purtătorului de cuvânt al Casei Albe.

În timpul campaniei sale electorale, Barack Obama s-a distanţat de contra-candidatul republican, John McCain, declarând că va promova o politică de deschidere faţă de Phenian. I-au trebuit însă lui Barack Obama numai câteva luni de mandat, pentru a se răzgândi în această privinţă, după un test balistic nord-coreean şi întreruperea unilaterală de către Phenian a discuţiilor cu grupul de contact, alcătuit din Statele Unite, Coreea de Sud, China, Japonia şi Rusia.

De atunci, Washingtonul refuză să mai discute direct cu Phenianul. Specialiştii americani consideră că fiecare administraţie, republicană sau democrată a fost confruntată cu aceeaşi dilemă : să continue dialogul cu regimul comunist, indiferent de cost sau dimpotrivă, să îl întrerupă şi să aleagă confruntarea ? Totuşi, reluarea dialogului pare mult mai probabilă. Opţiunile nu sunt niciodată bune în acest dosar, dar cheia ieşirii din criză trece prin negocieri directe între Washington şi Phenian, cu sprijinul Chinei, chiar dacă acest lucru ar duce la marginalizarea aliatului sud-coreean.

În aceste condiţii, Washingtonul va trebui să se adreseze mai întâi Chinei, al cărei comitet central este împărţit între tradiţionala politică de susţinere necondiţionată a fratelui mai mic nord-coreean şi abordarea unei politici care să fie acceptată de comunitatea internaţională.

Departamentul american de Stat a făcut un prim pas, solicitând Chinei să-şi asume responsabilitatea pentru rezolvarea crizei.

În orice caz, protejarea intereselor sud-coreene rămâne regula numărul unu a Washingtonului, indiferent de cine se află la Casa Albă.

 
Ştefan Popescu, despre SUA şi Coreea de Nord.