Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Crin Antonescu: USL intră în grevă parlamentară până la alegeri

ponta-antonescu.jpg

Greva parlamentară este rezultatul unui acord în cadrul USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni că parlamentarii celor trei partide de opoziţie, PSD, PNL şi PC, se vor retrage, fără excepţie, din „activitatea uzuală” a Parlamentului în toate formele. Este rezultatul unui acord între cele trei partide, ca măsură de protest la adresa puterii, a spus Antonescu, într-o declaraţie televizată. Protestul va dura „până la alegeri”, anticipate sau nu, sau până la la momentul unui acord oficial putere-opoziţie în vederea alegerilor anticipate, acord care ar trebui legalizat prin vot în Parlament.

Crin Antonescu anunţă: "Grevă parlamentară până la alegeri"

AscultăDownload

Senatorii şi deputaţii celor trei partide îşi păstrează „mandatul şi dreptul de vot” pe care le vor activa „în situaţii de maximă importanţă”, a precizat Antonescu. „Protestul nostru este întemeiat pe atitudinea de până acum şi mai ales din aceste zile a puterii, care nu doreşte să ia act în fond de caracterul major al nemulţumirilor publice, nu doreşte să dialogheze pentru căutarea unei soluţii politice, încearcă să tragă de timp şi să păcălească încă odată alegătorii români. Încearcă să mituiască pe ultima sută de metri alegătorii români”, a mai spus liderul PNL.

Anterior, preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţase că social-democraţii urmau să propună în USL recurgerea la această formă de protest. „Vom reveni la vot doar pentru a vota o moţiune de cenzură, un eventual guvern de tehnocraţi şi, bineînţeles, pentru a vota procedurile de declanşare a alegerilor anticipate”, a spus liderul social-democrat.

Ponta a precizat că, pe durata protestului, parlamentarii opoziţiei nu îşi vor încasa indemnizaţiile, pe motiv că „Nu poţi să nu munceşti şi să iei bani”.

Flutur: PSD a mai fugit o dată de la serviciu în 2009, când venea criza şi le era mai uşor în opoziţie

Prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat în acest context că „în acest USL, PSD a mai fugit o dată de la serviciu în 2009, când venea criza, când trebuia să luăm măsuri mai puţin populare. Domniile lor au fugit de la serviciu atunci, că le era mai greu, şi le era mai uşor în opoziţie”, a spus Gheorghe Flutur, citat de Mediafax.

Lui nu i se pare corect acest „joc de offside” al opoziţiei: „Dacă vor face această acţiune de omologare a chiulului, vor plăti scump în faţa electoratului, pentru că electoratul pe oamenii politici nu i-a trimis să facă politică cu pătura în cap, ci să se lupte cu idei şi soluţii până la capăt”, a subliniat Flutur. Reprezentanţii USL au văzut că „nu le-a ieşit treaba cu demisiile” şi „este treaba lor ce vor face”, dar PDL „îi cheamă la dialog social”.