Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Preda: Reformiştii din PDL caută a treia cale; la Congres ar trebui afirmată opoziţia dintre fesenişti şi reformişti

Campania pentru preşedinţia PDL a început prost, iar liderii partidului spun ce le vine la gură. Iată ce declară la RFI europarlamentarul Cristian Preda. El precizează că reformiştii din PDL nu vor să ardă etapele şi să fure startul şi că deocamdată este timpul reflecţiei, al consultării, al reunirii. Preda propune ca partidul să aibă trei co-preşedinţi şi şapte vicepreşedinţi.

Cum apreciază Cristian Preda implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania internă din PDL? "Preşedintele vrea să descrie o problemă care e foarte serioasă. E vorba de credibilitatea partidului de Opoziţie. Cred că ăsta este mesajul principal, e nevoie de un partid de Opoziţie solid în România. Democraţia nu există fără Opoziţie. Ar fi criminal ca Opoziţia din România să fie lăsată pe mâna PPDD. De asta cred că e urgentă remodelarea şi modernizarea Partidului Democrat Liberal, pentru a avea o Opoziţie inteligentă şi solidă în România", spune eurodeputatul democrat-liberal.

Întrebat cum se vor poziţiona reformiştii din partid, Cristian Preda a răspuns: "Noi deocamdată reflectăm, consultăm şi reunim. Trebuie să facem toate aceste trei lucruri. Mie mi se pare că deocamdată campania a pornit prost, liderii noştri spun ce le vine la gură, nu pare să fie rezultatul unei reflecţii ce se spune în ultimele zile. Cred de asemenea că trebuie să consultăm şi facem acest lucru, cei din grupul reformiştilor şi să reunim, să avem contacte cu filiale şi să căutăm ceea ce eu am numit a treia cale. Eu cred că e nevoie de o a treia cale, adică de un partid care să funcţioneze ca-n restul Europei, să nu fie întors cu faţa la trecut. De asta cred că opoziţia principală care va trebui afirmată în Congres e cea dintre fesenişti şi reformişti".

 

"Să nu furăm startul!"

 

Cristian Preda consideră că "trebuie să apucăm o cale europeană, pentru a construi un partid moderat, care să includă centrul şi nu doar dreapta, să se fixeze la centru, raliind simpatiile de dreapta, care nu sunt foarte numeroase în România".

Întrebat dacă grupul reformiştilor din PDL va depune o moţiune la Convenţia Naţională din 23 martie, Preda a răspuns: "Toate vin la timpul lor. Deocamdată este timpul reflecţiei, al consultării, al reunirii. Nu trebuie să ne imaginăm că ardem etapele şi furăm startul sau că am putea câştiga arzând etapele şi furând startul. În zilele următoare va fi foarte clar. Eu am făcut deja un anunţ referitor la o solicitare pe care o voi face în CNC sâmbătă şi anume solicitarea de a alege trei co-preşedinţi, dată fiind criza în care PDL se găseşte, cred că este utilă o formulă consensuală la vârf, un triumvirat, care să fie însoţit de şapte vicepreşedinţi, nu cum se întâmplă astăzi, sunt 15 vicepreşedinţi, patru prim-vicepreşedinţi, în fine, trei, că eu am demisionat, mai mulţi decât sunt în tot PPE-ul".