Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Croaţia a decis: va fi a 28-a membră a UE

croatia-decis-va-fi-28-membra-ue.jpg

Croaţii au spus DA aderării ţării lor la UE (Foto: Reuters/Davor Kovacevic).

După aproximativ zece ani de pregătiri şi 20 de ani de la proclamarea independenţei, fosta republică iugoslavă Croaţia va deveni la 1 iulie anul viitor cea de-a 28-a ţară a Uniunii Europene.

Corespondentul RFI în zona Balcanilor, Petar Tomici

"Bună seara şi totodată bună dimineaţa!", a spus premierul Zoran Milanovici, adresându-se în Parlament foştilor şi actualilor demnitari. Constatând că peste 66% dintre cetăţeni au votat în favoarea aderării la Uniunea Europenă, Milanovici a adăugat: "Croaţia a hotărât. De data aceasta, singuri am luat o hotărâre istorică, ce poate fi o cotitură în istoria noastră".

Referendumul de duminică a trecut fără probleme deosebite. Împotriva aderării Croaţiei la Uniunea Europeană s-au declarat naţionaliştii şi euroscepticii. În seara zilei de sâmbătă, un grup de antieuropeni s-a ciocnit la Zagreb cu Poliţia, în încercarea de a captura steagul european arborat la locurile de votare. În noaptea dintre sâmbătă şi duminică, în mai multe localităţi din Dalmaţia au apărut inscripţii pe clădiri împotriva Uniunii Europene, precum "Nu lanţuri, nu sclavie, nu UE!" sau "Nu vă avântaţi ca gâştele în ceaţă!".

Şi rezultatele votării arată că în acea zonă în favoarea integrării a votat cel mai mic număr de cetăţeni. Generalul pensionat Želiko Sacici, preşedintele Acţiunii pentru o Croaţie mai bună consideră în continuare că rezultatul referendumului înseamnă înfângere, nu victorie. Euroscepticii spun că poporul croat are o istorie povăţuitoare în privinţa instituirii statului împreună cu alte popoare. În conştiinţa naţionaliştilor, adererea la UE presupune revenirea la casele lor în Croaţia a sutelor de mii de refugiaţi sârbi, actualmente răsfiraţi prin lume, în Serbia sau Republica Srpska.

Eroina referendumului din Croaţia este Vesna Pusici, ministrul de Externe. Fără a se teme că va fi atacată de antieuropeni, Pusici a mers zile întregi pe străzile Zagrebului şi a împărţit cetăţenilor broşuri despre UE, chemându-i la vot. După publicarea primelor rezultate, Vesna Pusici a declarat că duminică pentru Croaţia s-a deschis o nouă cale.

Referendumul din Croaţia a fost sprijinit şi de Alianţa Democrată Croată (HDZ), care actualmente este în Opoziţie şi care are meritele ei realizând reformele care au înlesnit aderarea. Duminică seară, în Parlamentul croat au aşteptat cot la cot, cu mare nerăbdare, numărarea voturilor atât foşti, cât şi actuali miniştri.

Preşedintele Iosipovici a încercat să explice cetăţenilor că binele la care speră Croaţia nu începe imediat cu ziua de astăzi. Croaţia se află abia la începutul unui proces de reforme şi transformări, care în timp vor da roade. Aproape toţi actualii demnitari croaţi au ţinut să menţioneze şi cu această ocazie că lansarea procesului de integrare şi în statele vecine este în interesul poporului croat.