
Politică
Cum a fost posibil masacrul din Connecticut?
cum-fost-posibil-masacrul-connecticut.jpg

Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor
Nu mai puţin de 31 de senatori se opun oricărei reforme, iar în Camera dominată de republicani măsuri restrictive au şanse minime de a fi aprobate.
"Trebuie să recunoaştem că soluţie simplă nu există. Este nevoie să reluăm conversaţia despre reglementarea portului de armă, dar şi despre tratamentul maladiilor psihice şi despre cultura violenţei, care l-a afectat, probabil, pe sceleratul din Newtown", a opinat Chris Murphy, care va reprezenta statul Connecticut în noua legislatură a Senatului federal.
Bilanţ anual îngrijorător
În fiecare an, aproximativ 33 de mii de persoane mor în incidente armate. În ciuda acestui fapt, în anul 2004, Parlamentul federal a lăsat să expire legea care interzicea comercializarea civilă a armelor automate, iar într-un număr de state tendinţa este înspre liberalizare crescândă. Legile existente au breşe şi nu sunt aplicate strict, consecinţa fiind că practic, oricine poate obţine orice tip de armă şi muniţii, inclusiv mitraliere cu încărcătoare de mare capacitate.
Duminică seară, Barack Obama s-a deplasat la Newtown (Connecticut) şi a vorbit, cum numai el ştie s-o facă, despre obligaţia morală pe care naţiunea o are faţă de victime, despre necesitatea de a confrunta demonii acestei societăţi, în care moartea fără sens este o realitate cotidiană: "Nici o lege, nici un set de legi nu poate eradica răul din lume sau preveni toate actele de violenţă din societatea noastră, dar asta nu trebuie să fie un pretext de inacţiune. Dacă putem face ceva, oricât de puţin, pentru a scuti un copil, un părinte, un oraş, de astfel de suferinţe, avem obligaţia de a încerca. Nu putem accepta ca astfel de tragedii să devină rutină, nu ne putem declara neputincioşi în faţa carnagiului".
Ce spun criticii preşedintelui?
Preşedintele exprimă bune intenţii şi consolează bine, dar, spun criticii, nu ACŢIONEAZĂ la fel de bine, în ciuda promisiunilor care datează din 2008, când a candidat prima oară.
"Preşedintele cheamă la acţiune, dar a făcut-o şi acum doi ani. După fiecare dintre aceste tragedii, spunem că nu e momentul să acţionăm sau că orice-am face, un astfel de eveniment nu poate fi prevenit. E adevărat, dar cred că a venit pentru preşedinte ora acţiunii, când trebuie să se ridice şi să spună ce-i de făcut, nu să arunce iarăşi totul în spinarea Legislativului. Asta trebuie să fie pentru el o prioritate absolută", a spus unul dintre liderii mişcării de reformă a regimului armelor de foc în America, primarul New York-ului, Michael Bloomberg.