
Politică
Depolitizarea Curţii Constituţionale
curtea-constitutionala-logo.jpg

Viitorii judecători ai Curţii Constituţionale ar urma să declare pe propria răspundere că nu au avut carnet de partid, potrivit ziarului on-line Cotidianul.
Proiectul privind depolitizarea Curţii Constituţionale este un pas înainte, spune la RFI Laura Ştefan, expert pe justiţie la Societatea Academică din România (SAR).
Ea atrage însă atenţia asupra faptului că propunerea a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, de unde rezultă că nu se ştie exact câtă decizie politică există cu privire la acest proiect de lege.
Laura Ştefan crede însă că nu contează atât apartenenţa la un partid politic în sine, cât capacitatea profesională a magistraţilor.
Proiectul urmează să fie adoptat sau respins de Senat, care este Cameră decizională.
Expunerea de motive a proiectului de lege arată că "după cum s-a dovedit în ultimii 18 ani de la funcţionarea Curţii Constituţionale din România, membrii acestui for care au făcut parte în trecut din partide politice au fost stigmatizaţi, fiind etichetaţi ca şantajabili în momentele luării deciziilor importante".
Cine sunt în prezent judecătorii de la Curtea Constituţională ? Cei numiţi de Putere sunt : Petre Lăzăroiu (la propunerea preşedintelui Traian Băsescu), Augustin Zegrean (fost deputat PDL, numit tot la propunerea şefului statului), Mircea Ştefan Minea şi Iulia Motoc (la propunerea PDL), Puskas Valentin Zoltan (propus de UDMR, fost senator al Uniunii).
Judecătorii Opoziţiei sunt următorii : Aspazia Cojocaru (la propunerea PSD), Ion Predescu (la propunerea PSD, fost senator PSD), Tudorel Toader (la propunerea PNL), Acsinte Gaspar (fost deputat PSD, numit la CC în 2004 de fostul preşedinte Ion Iliescu).