Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deputatul francez Lionnel Luca: "Criza pasională dintre Franţa şi România ne va folosi tuturor"

lionnel-luca-1.jpg

Deputatul francez Lionnel Luca, preşedintele grupului de prietenie cu România din Adunarea Naţională

"Nu suntem împotriva intrării României în spaţiul Schengen" a declarat deputatul francez Lionnel Luca, preşedintele grupului de prietenie cu România din Adunarea Naţională, aflat la Bucureşti în fruntea unei importante delegaţii parlamentare.  Deputatul francez e convins că în final "criza pasională dintre Franţa şi România ne va folosi tuturor".

"Unul dintre noi, deputatul Jerôme Lambert, vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, a avut ocazia să lucreze la un raport pe această temă, pe care l-a încheiat într-o notă pozitivă. Deci nu suntem împotriva intrării României în spaţiul Schengen. De fapt guvernul francez a pus problema mai ales a tratatului Schengen având în vedere evenimentele de cealaltă parte a Mediteranei, împreună cu Italia, împreună cu Grecia pe care uităm adesea să o amintim şi care este un punct de trecere important pentru turci.

 În aceste condiţii nu putem să nu ne punem problema adaptării tratatului Schengen în ansamblu şi asta înainte ca alte ţări să fie integrate. În acelaşi timp, existau o serie de obligaţii în ce priveşte România şi Bulgaria, care trebuiau îndeplinite. Mai este important ca România şi mai ales responsabilii politici şi în special cei din guvern să nu considere aderarea drept gata obţinută fără a-şi îndeplini mai întâi obligaţiile şi mai cred că mica criză pasională actuală dintre Franţa şi România ne va folosi tuturor, de fiecare parte, pentru a-şi asuma propriile responsabilităţi pentru că e în interesul ambelor părţi să avem o politică eficientă în materie de imigraţie".

 Pe de altă parte, parlamentarii francezi apreciază eforturile României pentru integrarea romilor deşi rămân multe lucruri de făcut, constată deputatul Lionnel Luca.

"Există o reală evoluţie pozitivă în această privinţă deoarece România a trimis poliţişti şi magistraţi în Franţa şi a numit un responsabil guvernamental pentru politicile de integrare a romilor şi asta este important pentru că singure, ONG-urile nu pot să gestioneze această problemă.

Totuşi am putut constata pe teren, deplasându-ne într-un sat, că însuşi primarul care vroia să promoveze o politică de integrare nu ştia că există programe de ajutorare, demersurile făcute la prefectură nu sunt întotdeauna auzite, există o anumită inerţie.

Deci trebuie aici, cu sprijinul ambasadei noastre la Bucureşti, cu programe finanţate de Franţa, să fie create adevărate puncte de informare împreună cu administraţiile locale, împreună cu administraţia guvernamentală română, pentru ca romii să nu fie pur şi simplu consideraţi o categorie de care nu ne ocupăm. Trebuie făcut necesarul pentru că pur şi simplu şi ei sunt cetăţeni români". 

Problemele legate de incluziunea romilor au fost considerate principalul motiv de respingere din partea Parisului a integrării României în spaţiul Schengen.

Ele au izbucnit în toamna anului 2009 când Franţa a început distrugerea taberelor amplasate ilegal şi  repatriatrierea romilor fără documente şi au fost agravate de polemica iscată la nivel european în care deseori autorităţile franceze au fost acuzate de xenofobie. 

 

Deputatul francez Lionnel Luca, preşedintele grupului de prietenie cu România din Adunarea Naţională