Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deziluzie în Bulgaria, înainte de alegerile anticipate

bulgaria-boiko-borisov.jpg

Fostul premier bulgar, Boiko Borisov

Bulgarii sunt chemaţi duminică la urne, în cadrul primului tur de alegeri legislative anticipate. Analiştii observă un val de deziluzie în rândul votanţilor, care au de ales între aceleaşi partide.

Cel puţin patru partide vor avea în mod sigur deputaţi în viitorul Parlament bulgar, în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, arată datele unui sondaj recent.

Chiar dacă a dezamăgit, partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov, are toate şansele să obţină o victorie în acest scrutin cu un singur tur, dar fără o majoritate pentru a guverna.

Ultimele sondaje îl creditează cu 23 până la 25,6% din intenţiile de vot, în timp ce principalul său opozant, Partidul Socialist Bulgar (PSB) ar urma să obţină un scor de 28%. Mişcarea pentru Drepturi şi Libertate a etnicilor turci ar obţine 10%, iar formaţiunea ultranaţionalistă Ataka 7,5%.

Absenţa alternativei se va face simţită şi în privinţa participării la vot, estimează analiștii. Până la 18% dintre alegători declară că nu vor să se prezinte la urne, iar 35% că nu s-au decis încă pe cine votează.

Tulburările din februarie, provocate iniţial de o adevărată explozie a cuantumului facturilor la energie electrică, s-au transformat într-o mişcare de protest, punctată de violenţe, împoriva sărăciei, şomajului şi corupţiei.  Fostul premier Boiko Borisov a demisionat, pe 20 februarie, împreună cu Guvernul său, provocând alegeri anticipate, cu două luni înainte de termen.