Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dezvăluiri inedite din dosarul vameşilor

frontiera.jpg

Scandal de corupţie la vama Siret

Direcţia Naţională Anticorupţie arată în referatul cu propunerea de arestare a vameşilor de la punctul de frontieră Siret cum lucrau aceştia. Potrivit DNA, vameşii luau mită de faţă cu colegii lor, se consultau între ei pe această temă şi primeau banii în paşapoarte.

Procurorii anticorupţie arată în referatul cu propunerea de arestare a angajaţilor de la punctul de frontieră Siret că aceştia luau mită de faţă cu colegii lor şi se consultau între ei pe această problemă, spunând că "nu se iau bani oricum, oricât şi de la oricine".

Unul dintre inculpaţii din cazul de corupţie de la frontiera Siret i-a "predat" o lecţie de luat mită chiar unuia dintre investigatorii sub acoperire ai DNA. "Tu când ai venit, îţi faci ochiul, tu deja ştii, .... acela, pac, aha, aha...", îi spune vameşul investigatorului sub acoperire.

Procurorii arată că anchetatorul "este învăţat să se uite la data eliberării paşaportului, la regiunea ţării din care provine terţul, care oferă mită, astfel încât atunci când pune mâna pe bani, să ştie pentru ce o face". Anchetatorii indică un alt fragment dintr-o înregistrare în care investigatorului i se spune : "adică tu când ai pus mâna să ştii, frate, pentru ce...".

Unii dintre lucrătorii de la vama Siret încercau să disimuleze şi să ascundă momentul luării mitei, verificând paşapoartele pe sub birou, sperând astfel că nu sunt filmaţi de posibile camere ascunse ale anchetatorilor, se arată în referatul de acuzare al DNA.

În documentul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, anchetatorii precizează că era vorba în principal de tolerarea traficului cu ţigări.

Procurorii mai arată că luarea de mită nu era sporadică sau accidentală, ci era un proces "coordonat", organizat ierarhic şi în care fiecare dintre membrii grupării depistate la vama Siret avea un rol bine stabilit, "îşi cunoştea şi îşi asuma riscul", primindu-şi astfel "recompensa, în măsura contribuţiei la comiterea faptei".

Amintim, peste 70 de poliţişti şi vameşi de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava au fost reţinuţi joi, 3 februarie, de procurori, pentru suspiciuni de corupţie. Suspecţii sunt bănuiţi de luare de mită şi trafic de ţigări.