Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Diaconescu: Germania sprijină intrarea României în Schengen în 2012

diaconescu-germania-sprijina-intrarea-romaniei-schengen-2012.jpg

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu

Germania susţine aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie Schengen şi vrea ca o decizie în acest sens să fie luată în septembrie. Iată mesajul şefului diplomaţiei de la Berlin către omologul său român, Cristian Diaconescu, aflat într-o vizită de două zile în Germania.

Guido Westerwelle a subliniat însă că e important şi ca România să primească în vară o notă bună de la Comisia Europeană în următorul raport privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.

Raportul preliminar este pozitiv, iar România a demonstrat că reforma justiţiei este ireversibilă, a declarat la rândul său pentru Mediafax ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu.

Ne concentrăm atât pe finalizarea dialogului politic, cât şi pe luarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea tuturor criteriilor şi aşteptărilor legate de intrarea României în acordul Schengen. Am înţeles că o decizie politică corespunzătoare va ţine seama inclusiv de evaluările privind funcţionarea sistemului judiciar al statului de drept pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi din acest punct de vedere, dorim ca atât până în iunie la Consiliul European, cât şi până în septembrie, toate aceste aşteptări să fie împlinite. Aşa cum rezultă dintr-o evaluare preliminară a monitorizării făcute de experţii Comisiei Europene, sistemul judiciar românesc se află în faza ireversibilităţii măsurilor de reformă şi modernizare, deci din acest punct de vedere nu anticipez în România niciun fel de pas înapoi. Aşadar, în opinia noastră, există o bază solidă pentru luarea cât mai curând a unei decizii politice”, a declarat şeful diplomaţiei de la Bucureşti, în cadrul conferinţei de presă comune cu omologul său german.

Cristian Diaconescu se află la Berlin, la invitaţia omologului său german, pentru a marca 20 de ani de la semnarea Tratatului pentru cooperare prietenească şi parteneriat european de către România şi Germania.

Cristian Diaconescu, despre Germania în contextul Schengen