Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Diaconescu: Miza alegerilor anticipate din Grecia este aproape dramatică!

diaconescu-miza-alegerilor-anticipate-grecia-este-aproape-dramatica.jpg

Fostul ministru grec de Finanţe, Evangelos Venizelos şi directoarea generală FMI, Christine Lagarde (Foto: Reuters/Thierry Roge)

Avansul partidelor extremiste ar avea consecinţe incalculabile. Miza alegerilor anticipate din 17 iunie din Grecia este aproape dramatică. Ieşirea unui stat din zona euro nu este prevăzută de tratatele europene. Declaraţiile au fost făcute la RFI de consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu.

În opinia lui Cristian Diaconescu, "excesul de extremism creează frisoane la nivel european". "Miza este aproape dramatică, aş putea spune, excesul de extremism şi radicalism fie de dreapta, fie de stânga creând frisoane la nivel european. În urma alegerilor din 6 mai, partenerii europeni au transmis semnale clare Atenei, în sensul luării în calcul a unor măsuri pentru susţinerea creşterii economice a Greciei, dar evident, în condiţiile continuării reformelor structurale", spune consilierul prezidenţial.

Cristian Diaconescu precizează că nici un tratat european nu prevede posibilitatea ieşirii unei ţări din zona euro: "Se discută în aceste zile de ieşirea Greciei din zona euro. În opinia mea, aceasta nu ar fi o opţiune nici în interesul Greciei, nici al Uniunii Europene. Această perspectivă s-ar putea concretiza doar ca urmare a unor soluţii iraţionale şi sentimentale, spun oficialii de la Bruxelles, ale eventualului Guvern rezultat în urma alegerilor. Nu există prevederi pentru excluderea sau ieşirea unui stat din zona euro. Din perspectivă juridică, odată cu intrarea în zona euro, Grecia a renunţat cu caracter permanent la dreptul său de a emite moneda naţională. Tratatul de la Lisabona prevede doar posibilitatea ieşirii unui stat din UE. Or ieşirea din UE are implicaţii extrem de serioase. Intrarea într-o astfel de situaţie creează incertitudini foarte-foarte mari. Variantele cele mai optimiste spun că un fenomen de contagiune s-ar transmite automat spre intrarea Ciprului într-o zonă extrem de complicată".

 

Avansul extremiştilor ar avea "consecinţe incalculabile"

 

Întrebat dacă se aşteaptă ca partidele extremiste să se multiplice în Europa, pe fond de criză economică, Diaconescu a răspuns: "Este poate cel mai periculos fenomen după dezvoltările negative în legătură cu criza economică. Acest lucru se poate întâmpla. În acest moment, partide politice cu o retorică aproape inadmisibilă, nici la nivelul cel mai jos de informare politică, se află în pole-position în Grecia. Din acest punct de vedere, negarea valorilor fundamentale ale Europei poate avea consecinţe pe planuri foarte largi. În covârşitoarea majoritate, aceste partide, din punct de vedere doctrinar, se opun străinilor, imigraţiei de orice fel, schimbului de valori şi schimburilor culturale. Din această perspectivă, o dezvoltare anti-sistemică la nivel european ar reprezenta un factor de asemenea cu consecinţe incalculabile în acest moment".

Grecia a anunţat că va organiza noi alegeri anticipate, pe 17 iunie, al doilea scrutin în mai puţin de două luni. Decizia a venit după eşecul mai multor runde de negocieri pentru formarea Guvernului.

 
Cristian Diaconescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre alegerile anticipate din Grecia