Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dilema privind burka : pro sau contra ?

Consiliul de stat din Franţa, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă a ţării urmează să-şi dea marţi, 30 martie, avizul în privinţa unei probleme sensibile : interzicerea vălului integral în Franţa. Vălul integral sau burka este purtat de aproximativ două mii de femei musulmane în Franţa. Apariţia lor pe stradă, acoperite din creştetul capului până la vârful picioarelor cu acest vestmânt negru şi cu doar o mică deschidere în dreptul ochilor i-a şocat în ultimii ani pe mulţi francezi.

Consiliul de stat din Franţa, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă a ţării urmează să-şi dea marţi, 30 martie, avizul în privinţa unei probleme sensibile : interzicerea vălului integral în Franţa.

Vălul integral sau burka este purtat de aproximativ două mii de femei musulmane în Franţa. Apariţia lor pe stradă, acoperite din creştetul capului până la vârful picioarelor cu acest vestmânt negru şi cu doar o mică deschidere în dreptul ochilor i-a şocat în ultimii ani pe mulţi francezi. Unii cred că el este semnul unei ofensive integriste şi că musulmanii radicali îşi vor obliga din ce în ce mai mult femeile să poate "burka".

În ultimele şase luni, dezbaterea a fost extrem de vie în Franţa pe această temă. Trebuie sau nu trebuie interzis deci vălul integral prin lege ? Iată întrebarea care provoacă diviziuni acum în Franţa, unde trăieşte cea mai numeroasă comunitate musulmană din Europa, între cinci şi şase miloane de persoane.

În rândurile dreptei, unii lideri cer interzicerea radicală, clară şi definitivă. Opoziţia, însă, mai ales socialiştii nu sunt favorabili unei astfel de legi.

Consiliul de stat s-ar părea că urmează să sugereze marţi doar o interzicere limitată a vălului integral. Altfel spus, el va putea fi purtat de femeile musulmane pe stradă, dar nu şi în incinta instituţiilor publice sau în spaţii une măsurile de securitate sunt drastice şi se impune clara identificare a persoanelor.

Deja, unii văd în sugestiile Consiliului de stat un fel de semi-soluţie, ceva nici cald, nici rece, iar feministele franceze nu încetează să reamintească un fapt : niciodată, în istoria Europei, nu a existat un vestmânt pentru faţă, cu excepţia măştilor de carnaval.