Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Discursul clasei politice franceze se radicalizează

download.jpg

Nicolas Sarkozy încearcă din nou să apară în faţa francezilor ca fiind capabil să propună soluţii. Foto: Reuters

Criza datoriei publice cu care este confruntată zona euro, puterea de interferenţă a agenţiilor de rating în deciziile politice ale Europei, numeroasele schimbări planetare puse sub semnul globalizării anunţă sfârşitul unui model social de care bătrânul continent era mândru. Statul providenţial şi-a făcut ultima reverenţă, iar francezii reflectează şi ei la o schimbare de mentalitate.

Matei Vişniec:

Douce France” (Dulce Franţa) este numele unui cântec devenit celebru datorită lui Charles Trenet, pe care aproape toată lumea ştie să-l fredoneze pe teritoriul Hexagonului şi chiar în străinătate. Acest cântec era de fapt apologia unui model de bunăstare şi de seninătate într-o ţară în care progresul tehnic şi plăcerea de a trăi păreau la fel de perene ca şi Sena sau ca Munţii Alpi. Din păcate, cântecul nu mai e de actualitate, cel puţin pentru o bună parte a populaţiei franceze aflată în şomaj – cam 10% din populaţia activă.

1000 de şomeri pe zi? Care sunt soluţiile?” este principalul titlu de pe prima pagină a ziarului Liberation cu data de 18 ianuarie, într-un moment în care întreaga presă participă la această dezbatere naţională. Ce ar trebui făcut deci pentru ca Franţa să nu intre într-un veritabil declin industrial, economic şi social? Preşedintele Nicolas Sarkozy, care a convocat miercuri la Palatul Elysée o reuniune la vârf a tuturor partenerilor sociali, şi-a prefaţat astfel intenţiile: „Nu putem accepta să continuăm cu costuri de productie mai mari în Franţa decât în alte ţări ale Europei şi mai ales mai mari decât ale prietenilor noştri germani. Este o problemă care nu ţine de opoziţie sau de majoritate, care să ţină de stânga sau de dreapta, este o chestiune care ţine de reflecţie.

La reuniunea de miercuri preşedintele a anunţat, în consecinţă, un pachet de măsuri energice şi de urgenţă destinate în primul rând să stopeze şomajul. Un buget de 430 de milioane va fi alocat în cadrul unui program mai vast ale cărui detalii urmează să fie precizate treptat. Pentru a rezuma, putem spune că şeful statului francez mizează pe reciclarea profesională a şomerilor şi pe facilităţi fiscale şi de procedură oferite întreprinderilor astfel încât să angajeze cu mai multă încredere.

În paralel însă cu anunţurile făcute la Palatul Elysée, mai multe mii de persoane au manifestat la Paris împotriva a ceea ce ele numesc „summit antisocial” convocat de Nicolas Sarkozy. Sindicatele şi opoziţia îi reproşează preşedintelui că vrea să introducă un TVA social care de fapt este anti-social, pentru că loveşte la buzunar clasele modeste. Pe de altă parte, şeful statului este avertizat că francezii nu mai vor să audă de noi planuri de austeritate.

Într-un moment în care se pregăteşte să-şi anunţe candidatura la prezidenţialele din aprilie, Nicolas Sarzkoy încearcă de fapt din nou să apară în faţa francezilor ca fiind capabil să propună soluţii - o atitudine pe care ziarul de opoziţie Libération o analizează sub următorul titlu: „Sommet social: Ori, ori, jocul unui preşedinte kamikaze”.

Presa proguvernamentală, cum este ziarul Le Figaro, îi avertizează pe francezi că statul este ruinat şi că nu mai poate să arunce cu banii. Într-o lume care se schimbă în ritm alert, sindicatele nu vor de fapt nici o schimbare, mai scrie cotidianul pro-guvernamental, accentuând pe ideea că actualul model de protecţie socială este unul forjat în secolul trecut şi că menţinerea sa ar echivala cu sinuciderea.

Iată deci cuvinte grave vehiculate în presa de stânga şi de dreapta, „kamikaze”, „sinucidere”, „ruină”... Clasa politică franceză a intrat, cu trei luni înainte de prezidenţiale, într-o radicalizare a discursului, ceea ce are cu siguranţă o consecinţă pozitivă: evaluarea cu luciditate a situaţiei în care se află astăzi Franţa şi modelul ei de viaţă.

În revista L’Express, editorialistul Christophe Barbier intervine şi el în dezbatere şi le spune francezilor: atenţie, pe viitor vom avea un alt triplu A la care va trebui să nu renunţăm: trei de A de la verbele „a asuma, a avertiza, a anunţa”. Va trebui deci să ne asumăm, precizează comentatorul, faptul că modelul nostru social „e mort, că de fapt noi l-am omorât”. Va trebui deci să avertizăm că politica de rigoare este inevitabilă. Şi va mai trebui să anunţăm că multă lume va fi obligată să strângă cureaua, inclusiv unii pensionari. Şi nu e nedrept, mai scrie Christophe Barbier, să le cerem pensionarilor să facă un efort în favoarea tinerilor, pentru că generaţia vârstnică le-a lăsat de fapt moştenire tinerilor o ţară în dificultate.

Matei Vişniec: Discursul clasei politice franceze se radicalizează