Disensiuni franco-germane pe tema Libiei

Nu este prima dată când Franţa şi Germania fac mari eforturi de a păstra unitatea de faţadă, deşi în culise îşi adresează reciproc critici aspre. Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel nu au avut niciodată complicitatea unora dintre predecesorii lor, cum a fost cazul cu tandemul François Mitterrand - Helmuth Kohl sau Jacques Chirac - Gerhardt Schroder.

Când Nicolas Sarkozy a decis pe 10 martie să recunoască în mod unilateral Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia, Berlinul a fost pur şi simplu furios, afirmă unii comentatori avizaţi. Iniţiativa lui Sarkozy a fost pusă pe seama dorinţei sale de a se poziţiona ca om providenţial în perspectiva alegerilor prezidenţiale din Franţa de anul viitor.

Germanii sunt de altfel alergici la stilul Sarkozy, mai ales când acesta evocă un anume bonapartism când se aruncă primul în acţiune, ca un pompier internaţional, pentru a stinge diverse incendii.

Francezii îi acuză însă pe germani că i-au făcut pe europeni să piardă timpul şi, prin ezitările lor, i-au permis lui Muammar Gaddafi să reia iniţiativa. Angela Merkel a fost acuzată că a adoptat o atitudine pacifistă mai mult din motive electorale, în contextul unui scrutin regional extrem de important, pe care de altfel până la urmă l-a pierdut.

Culmea este că opinia publică germană, în majoritatea ei nu a fost de fapt de acord cu "pacifismul" cancelarei şi a salutat iniţiativa franceză în Libia. Ceea ce îl face pe filozoful francez Bernard-Henry Lévy să declare că actualul "ministru de Externe german este o catastrofă". O astfel de afirmaţie n-ar putea emana în nici un caz de la un oficial francez. Un filozof însă şi mai ales unul care chiar s-a dus la Benghazi ca să ia contact cu rebelii libieni îşi permite să spună lucruri pe care uzanţele diplomatice nu şi le permit.