Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dmitri Rogozin provoacă iritare la Chişinău

dmitri-rogozin-provoaca-iritare-chisinau.jpg

Dmitri Rogozin, vizite la Chişinău şi în Transnistria.

Reprezentantul Kremlinului pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, i-a sfătuit pe politicienii din Moldova să fie atenţi atunci când fac declaraţii unioniste. Oficialul rus a făcut aceste precizări la Tiraspol, după ce luni s-a aflat la Chişinău, într-o vizită de lucru.

Corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Vicepremierul rus pe probleme militare, Dmitri Rogozin, le-a sugerat politicienilor de la Chişinău să nu facă mai grea misiunea privind discuţiile despre unirea cu România. Corespondentul special al ziarului Kommersant din Rusia, Vladimir Soloviov, prezent la întrevederile oficialului rus în Transnistria a declarat pentru Publika TV că declaraţiile lui Rogozin trebuie să fie luate în serios, pentru că el reprezintă interesele Puterii.

Cotidianul rus Nezavisimaya Gazeta scrie că vizita lui Rogozin în Republica Moldova şi Transnstria este doar începutul realizării politicii lui Vladimir Putin de extindere a influenţei ruseşti în spaţiul CSI. Mai mult, Federaţia Rusă intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria şi chiar să instaleze acolo cel puţin o staţie radar, ca răspuns la crearea bazelor militare americane în România şi la activizarea proceselor integraţioniste moldo-române, anunţă ziarul Nezavisimaya Gazeta, citat de Adevărul.

"Ţinând cont de faptul că regiunea transnistreană este în imediata apropiere de România, ţară unde sunt amplasate deja patru baze militare SUA şi de activizarea proceselor integraţioniste moldo-române, Rusia intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria şi chiar să instaleze acolo o staţie radar Voronej", susţine Nezavisimaya Gazeta.

Numirea lui Rogozin în funcţia de reprezentant special al Kremlinului pentru Transnistria a trezit mai multe nedumeriri, dar şi nemulţumiri. Analiştii politici vorbesc despre un diplomat care s-a remarcat prin numeroase declaraţii agresive la adresa României. Partidul Liberal de la Chişinău a îndemnat Guvernul să nu recunoască mandatul lui Rogozin şi să respingă vizitele pe teritoriul Republicii Moldova. Liberalii au calificat decizia preşedintelui Federaţiei Ruse de a-l desemna pe Rogozin drept o imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova, un gest care sfidează integritatea sa teritorială în frontierele recunoscute de toate statele lumii, inclusiv de Federaţia Rusă.

Chişinău, Valeria Viţu, despre vizita lui Dmitri Rogozin în Transnistria
683