Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


DSK – sfarsitul jocului?

În 2007, Jean Quatremer, corespondentul la Bruxelles al ziarului Liberation, scria pe blogul său Coulisses de Bruxelles despre numirea lui Dominique Strauss-Kahn (supranumit DSK) la cârma Fondului Monetar Internaţional. După ce amintea câteva dintre calităţile lui DSK şi despre profundul său angajament european, Quatremer punea degetul pe rană :  « Singura mare problemă a lui Strauss-Kahn e raportul său cu femeile. E prea grăbit şi câteodată e aproape de hărţuire. Un defect pe care ziariştii i-l cunosc, dar despre care nu prea vorbesc (suntem în Franţa). Or, FMI este o instituţie internaţională cu moravuri anglo-saxone. Dacă DSK face vreun gest deplasat sau aluzie prea precisă, va deveni o ţintă pentru presă». O analiză de Luca Niculescu.

Acum patru ani, oamenii politici şi unii ziarişti francezi l-au criticat pe Quatremer, reproşându-i că a trecut dincolo de « linia galbenă » care separa viaţa publică de cea privată în cazul politicienilor francezi.

Quatremer îşi poate permite acum să zâmbească ironic (şi trist) pentru că istoria recentă pare că i-a dat de două ori dreptate.  În 2009, DSK e destul de aproape să îşi piardă postul după ce se află de o legătură extra-conjugala pe care a avut-o cu o angajata a FMI, Piroska Nagy. Anchetat de consiliul de administraţie al FMI sub bănuială că ar fi favorizat-o profesional, Strauss-Kahn scapă fără sancţiune. Ancheta conchide că relaţia a fost liber consimţită de ambele părţi şi că nu a existat nici « hărţuire, nici favoritism, nici abuz de putere ». Ancheta reprezintă însă un cartonaş galben pentru DSK, căruia i se reproşează o « grava eroare de judecată ».

Doi ani mai târziu, această nouă afacere riscă însă să însemne sfârşitul carierei politice şi internaţionale a lui Strauss-Kahn.  Faptele pentru care e inculpat azi sunt « agresiune sexuală, sechestrare şi tentativă de viol ». În faţa acuzaţiilor cameristei, DSK pledează nevinovat. Apropiaţii lui îndeamnă la prudenţă şi spun chiar că e foarte posibil ca lui Strauss-Kahn să I se fi întins o capcană.

 

Consecinţele pentru FMI

Dominique Strauss-Kahn a ajuns director general al FMI când organizaţia îşi punea întrebări despre rolul pe care îl mai poate juca în lume. În 2007 criza economică şi financiară nu izbuncnise încă, iar aşa numitele ţări emergente renunţau una după alta la împrumuturile de la FMI.  Odată cu izbucnirea crizei însă FMI a fost plasat practic în mijlocul vijeliei, a căpătat puteri şi bani mai mulţi, iar Dominique Strauss-Kahn a sărit dintr-un avion într-altul pentru a stinge incendiile care apăreau ici şi colo. Apropiaţii săi i-au lăudat capacitatea de a gestiona – alături de alţii – consecinţele crizei mondiale şi spun că pastila FMI a fost mai bine înghiţită de ţările care aveau nevoie de tratament graţie lui Strauss-Kahn, un economist de stânga. Detractorii nu ezită însă să îl prezinte drept omul care a « înfometat planeta » care, chiar dacă are un trecut de stânga, a susţinut planuri de austeritate severe pentru populaţia multor ţări ( printre ele şi România, unde FMI a acceptat un plan de austeritate care tăia 25 la sută din lefurile funcţionarilor. DSK a spus apoi într-o emisiune că nu a fost de acord cu propunerea autorităţilor române, care ar fi trebuit să ia  mai degrabă « de la cei bogaţi ». Afirmaţia lui a fost criticată ulterior de oficialii de la Bucureşti, inclusiv de preşedintele Traian Băsescu ).

Actualul scandal intervine într-un moment în care FMI e din nou chemat să facă pe pompierul. Chiar în aceste zile se discută despre un nou împrumut pentru Grecia, ţară aflată în pragul falimentului, iar directorul celei mai importante organizaţii financiare a planetei e după gratii pentru o afacere de moravuri !   FMI impune angajaţilor săi « normele cele mai ridicate de comportament etic, conforme cu valorile de integritate, imparţialitate şi discreţie ».  Într-o primă fază, comanda FMI va fi preluată probabil de americanul John Lipsky, directorul adjunct. E însă foarte posibil ca destul de repede, consiliul de administraţie al Fondului să ia o decizie în ceea ce priveşte conducerea instituţiei.  Chiar în această zi de luni are loc o reuniune a Consiliului de administraţie în care se va discuta fără îndoială şi despre « scandalul Strauss-Kahn ».

 

Consecinţele pentru politica internă franceză

De când a izbucnit scandalul, cele mai multe reacţii nu vin însă în legătură cu DSK-sef al FMI, ci cu DSK – candidat la alegerile prezidenţiale franceze. Peste exact un an în Franţa vor avea loc alegeri prezidenţiale, iar toate sondajele de opinie spun că, în cazul în care va intra în competiţie din partea Partidului Socialist, Dominique Strauss-Kahn îl va zdrobi pe actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy. Unele sondaje arată că, în cazul în care va fi o finală DSK-Sarkozy, scorul ar putea fi de 60 la 40.  Acest scandal pică deci ca o mănuşă pentru actualul preşedinte, care poate scăpa de rivalul cel mai puternic : un om carismatic, un economist competent, care putea să ia voturi atât de la stânga, dar şi de la centru, mai ales după ce venea cu experienţa de la FMI. Se spune chiar că Nicolas Sarkozy i-a susţinut candidatura la FMI în 2007 tocmai pentru a scăpa de el din peisajul politic intern.

Retragerea lui DSK îi aranjează însă şi pe ceilalţi posibili contracandidaţi din partidul socialist. Partidul Socialist are de gând să organizeze alegeri interne (aşa numitele alegeri primare), la care urmează să se prezinte toţi cei care vor să devină candidaţi la prima funcţie în stat. În partid mai sunt doi candidaţi puternici, Martine Aubry, actualul prim-secretar al partidului şi Francois Hollande, fost prim secretar. Dispariţia din cursa a lui Dominique Strauss-Kahn înseamnă că unul dintre cei doi va fi cel care îl va înfrunta pe Nicolas Sarkozy. Mai multe şanse pentru ei, deci, dar mai multe şi pentru Sarkozy, pentru că atât Hollande, cât şi Aubry par concurenţi mai uşor de învins. Cota lui Francois Hollande e în creştere, dar detractorii îi reproşează că, deşi se apropie de 60 de ani, nu a exercitat până acum nici o înaltă responsabilitate publică. Nu ar fi deci în măsură să conducă Franţa, dacă nu a condus nici măcar un minister. Hollande răspunde însă cu umor că, din câte ştie, nici David Cameron şi nici Barack Obama nu au fost miniştri înainte de a conduce Marea Britanie, respectiv Statele Unite. Cât despre Martine Aubry, ea este autoarea controversatei legi care a instituit în Franţa săptămână de lucru de 35 de ore. Chiar dacă această lege a permis reducerea şomajului ( Institutul francez de statistică arată că între 1998 şi 2002 au fost create 350.000 de locuri de muncă ), legea e criticată de patroni şi de partidele de centru-dreapta pentru că înseamnă costuri de 20 de miliarde de euro anual pentru buget şi pentru că a întărit rigiditatea pieţei muncii.

Eventuala scoatere rapidă din cursă a lui Dominique Strauss-Kahn ar putea însemna însă pentru socialişti şi ocazia de a intra în sfârşit în campania electorală. Până acum, socialiştii erau ezitanţi, aşteptând ca DSK să îşi anunţe candidatura pentru alegerile primare. Retragerea lui ar simplifica jocul în tabăra socialistă, care poate să se lanseze într-o campanie care pentru Nicolas Sarkozy şi Marine le Pen, candidata extremei drepte, a început déjà de câteva luni.

În fine, mai există o ipoteză. Ca justiţia americană să îl declare pe Dominique Strauss-Kahn nevinovat. Toţi cei care îl cunosc spun că DSK este un “seducător, nu un violator” şi le e greu să creadă că directorul FMI ar fi capabil de o agresiune sexuală. Dacă DSK va fi declarat nevinovat va căpăta o imagine de victimă iar candidatura lui la preşedinţia Franţei va fi cu atât mai puternică. Cu condiţia să îl intereseze.